Românii sînt fascinanți. Deși cei mai mulți n-au văzut în viața lor Suedia, capacitatea de adaptare i-a făcut să îmbrățișeze sindromul Stockholm dinainte ca ultimul punct al definiției să fi fost pus în cartea de psihologie. Poate și pentru că psihologia, în accepțiunea acelorași români, e pentru nebuni, iar ei, românii, sunt sănătoși la cap. Chiar și când sînt puși față în față cu alegerile lor din ultimii 35 de ani. În definitiv, disonanța cognitivă nu e o problemă în era analfabetismului funcțional. 70% din români nu înțeleg dacă o citesc, iar restul de 30% probabil că nu pot citi niște cuvinte atât de complicate.
Ceaușescu. Băsescu. Doi invidizi notorii pentru porcăriile făcute ar trebui să adune doar ere de pătimit în vârful a ce are un drac negru mai lung și sănătos. Și totuși, oamenii se adună an de an la mormântul cârmaciului mânați de nevoia psihologică, nu fiziologică. Și probabil se vor găsi destui care s-o facă și la mormântul marinarului. Să ne consolăm măcar cu faptul că vor aduce ulei, nu vin. O eternitate petrecută pe uscat, iată adevărata osândă veșnică.
Poate că alăturarea nu este justă. În definitiv, Petrov n-a reușit să fure românilor atâta libertate cât a făcut-o cizmarul cu ajutorul Securității. A făcut și el ce-a putut
A făcut milioane de fraieri să creadă că le va face drumuri. A făcut flota să nu mai aibă probleme cu parcarea. A făcut loc în politica de vârf pentru Udrea, Anastase, Ridzi și alte savante de renume mondial care i-au făcut pe români să exclame misogin: „Pilde proaste!“. Rămâne de văzut câte parcuri se vor ridica în cinstea lor, așa cum Parcul Plumbuita foșnește în cinstea Elenei Ceaușescu.
Nicolae a mutat energic oamenii muncii de la sate la orașe. Traian a continuat să-i mute de la sate și orașe la căpșuni spaniole și cururi de babe italiene.
Geniul din Carpați a dus populația spre noi culmi de progres ale magazinelor goale și ale dietei pline de alimentație rațională. Petrov a patronat hăhăind criza din 2008, când, după concedieri, tăieri de pensii și salarii, mulți români au învățat să facă din nou foamea.
Meșter cârmaciul a pus Securitatea României mai presus de orice, Petrov i-a redat puterile sleite de democrație de parcă ar fi stropit-o cu apă vie. Deși ai fi zis că fix butoiul cu apă n-are cum să-l nimerească.
Ceaușescu a sfârșit detestat și izolat de toată lumea. Actorul geopolitic Băsescu și-a terminat rolul extern cu discursuri pe care le ascultau doar propriile sughițuri.
Sigur, amândurora li se pot găsi și calități, la fel cum holerei i se poate aprecia faptul că nu e ciuma neagră. Dar și așa, raportul moral e deplorabil. Și realitatea asta trebui asumată ca atare, nu scăldată în scuze și justificări. Nu toți am turnat, nu toți ne-am îmbogățit cu nerușinare de pe urma oamenilor cinstiți, nu toți am mințit cu nesimțire și nu toți am futut cu nepăsare viitorul nației, deși „futut“ s-ar putea să fie un termen cam tare pentru doi înși care s-au pretins vulcani, deși erau doar niște lavagii.
E un obicei prost ca trecutul să fie idealizat. Dârele de maroniu spălate discret. Stropii de noroi șterși. Un soare sfânt de pe cer pictat deasupra și împrăștiind curcubeul deasupra pământului, în timp ce memoria se face că plouă. Ajunge. Dacă vrem să schimbăm cu adevărat ceva, poate ar trebui să schimbăm lentila nostalgiei cu niște ochi proaspăt spălați.
J.S.