Ușa camionului fu trasă lugrubru la o parte și, din bezna remorcii, personajul negativ păși dinaintea unui grup corect din punct de vedere al diversității rasiale și al orientării sexuale. Glumesc, desigur. Habar n-am dacă gloata aia de nimeni întrunea toată procentajele minoritare corespunzătoare. Tind să cred însă că nu exista nici măcar o negresă lesbiană trans, deci filmul era deja sexist, rasist și traseist din primele sale secunde.
În ciuda acestui aspect teribil de problematic pentru minoritatea de gurani, filmul pornea de la o premisă interesantă: fiecare cetățean are superputerea lui, iar capsula ticălosului din camion o poate activa…pentru cinci minute. Nimic cutremurător pentru scoarța terestră, dar decent pentru un film de duzină care încearcă să paraziteze mania supereroică stîrnită de Marvel.
De exemplu, Joseph Gordon-Levitt (ăla micu’ din A treia planetă de la soare) e invulnerabil. Îl împuști în cap? Se strică glonțul. Dai cu bîta de baseball? Te duci cu ea înapoi la garanție. Dai peste el cînd parchezi, că e pitic? Îți faci bara pe asigurarea lui. Îl convingi să țină arătătorul perpendicular pe perete și îi bagi un vibrator pornit în cur? Nu mai trebuie să împrumuți bormașina de la vecinul de la 3.
Prin comparație, superputerea lui Jamie Foxx (ăla negru din Django Unchained) e să fie extrem de antipatic. Din prima clipă în care apare pe ecran ți-ai dori ca o supergospodină să-i tragă o supertigaie în mufă. Și după ce scenariul se tăvălește prin clișeu ca porcul prin căcat și dă de înțeles prin toate căile că „acum nesuferitul trebuie să-ți devină simpatic pentru că, uite, el are de fapt niște supermotive să-i hăituiască pe ăia și să fie nașpa“? Atunci sper să-i tragă gospodina un făcăleț după ceafă. Transformări de genul ăsta cer o anumită finețe artistică, ceea ce zugravii de la regie și limbricul de la scenariu nu posedă. Primitivii ăștia au subtilitatea unei cărămizi și am apreciat că, fiind pe Netflix, am putut sări peste secvențele extrem de imbecile în timp ce frunzăream sinopsis-ul pe Wikipedia.
Din fericire, acțiunea, bătaia, efectele speciale și restul arsenalului provin din zona profundei mediocrități, deci sînt măcar tolerabile. Deloc interesante și complet incapabile să țină atenția lipită de ecran, dar măcar nu calcă pe nervi așa cum o face coloana sonoră. De regulă, muzica era genul de garnitură pe care gurmandul abia dac-o observă, așa cum abia observă sutienul cînd e confruntat cu țîțele. Dar aici, muzica e asemeni cerșetorului agresiv de la metrou: îți sare în față, îți zgîrie simțurile, insistă să primească atenție și face spume la gură de furie cînd privitorul se oferă s-o trateze așa cum i-a tratat Oedip pe tac-su și mă-sa. N-am auzit un hip-hop mai scremut de pe vremea cînd Temișan își spunea 2Peu și umbla pe scenă în halat de baie.
În final, n-aș putea recomandă Project Power decît oamenilor pe care îi urăsc cu pasiune. E tern, previzibil, mocirlos de mediocru și enervant de insipid.
Project Power. R.: Henry Joost, Ariel Schulman. Cu: Joseph Gordon-Levitt, Jamie Foxx.