Națiunile se ridică atunci cînd norocul le suflă în pînze. România a prins furtuna norocoasă de acum un secol – cînd, după ce a pierdut un război, și-a dublat teritoriul. Dar, de atunci, stă doar pe panta ghinionului. Amestecul de șansă și educație, pe care oamenii politici l-au ratat cu încrîncenare, se arată rar și pe bucăți, ca leopardul zăpezii: cînd îi vezi coada, nu-i mai vezi capul. În conjuncturi norocoase, adică, am avut grijă să ne alegem proștii.
Dincolo de puterea noii Securități, puterea poporului lovește cu sete în propriul destin și taie mai adînc decît lama tabletelor STS. Votul retează mai rapid iluziile decît o face toporișca neagră a conspirației. Nepăsarea românească e mai ascuțită decît oportunismul grupărilor de derbedei politici și despică mai ușor carcasa interesului național. Dacă turul doi al alegerilor prezidențiale arată așa cum arată, meritul de bază e al democrației.
Anul care urmează se naște din acest ciclon autodistructiv și va trece inventariind pagubele produse. E un an electoral dublu, deci economia va trece prin două momente de cumpănă. Acum trei secole ne-am fi temut de lăcuste și tătari. În 2020 așteptăm doar două valuri de lăcuste – locale și parlamentare –, fiindcă tătarii nu mai au ce prăda.
PSD e un partid în derută existențială, în timp ce PNL e pe val. Nici unul dintre pacienți nu și-a făcut analizele și își forțează starea de sănătate consumînd mai departe alcoolul electoral. Spre deosebire de PSD, PNL vrea alegeri anticipate ca să capitalizeze obișnuința oamenilor de a-l vota pe Iohannis. La rîndul lui, PSD vrea moțiune de cenzură în februarie, cînd salariile și pensiile vor da din colț în colț, iar guvernul minoritar va fi obligat să se împrumute în condiții dramatice și să mîngîie pe colți fiara populară. Va fi tot atîta stabilitate cîtă găsești la un chelner beat, încălțat cu patine, ducînd tava cu ciorbe spre mesele instalate pe gheață.
Alegerile locale sînt principala rezervă de putere politică. Din ele se nasc primarii și consiliile teritoriale, adică infrastructura pentru alegerile parlamentare. Așa că nimeni nu-și va pierde vremea cu guvernarea, cu planurile de viitor, cu construcția, cu reparațiile. PNL nu va risca să-și dezamăgescă primarii, ba, dimpotrivă, va încerca să-i cîștige și pe primarii de la PSD. Asta înseamnă că Ludovic Orban va respecta programul economic al lui Liviu Dragnea la virgulă, livrînd nu numai pensii și salarii mărite pentru alegători, ci și injecția de fonduri PNDL, pentru arendașii votului. În restul timpului, principala activitate a Guvernului va fi aceeași ca întotdeauna, adică plasamentul rudelor, combinația, căpătuiala, mutarea contractelor de la ai lor la ai noștri și achiziția sprijinului extern prin predarea unor segmente strategice din legislație și economie. Strigătul de credibilizare va fi același: dezastruoasa moștenire.
Prin natura lui egal coruptă, PNL are aceeași înclinație spre toleranța penală ca și PSD. Liberalii nu vor cătușe, scandal, campanii DNA și ascultări de telefoane. Însă vor fi obligați să cînte în corul anticorupției de la Sfîntul Ion la Sfîntul Nicolae, fiindcă, pe lîngă faptul că n-au alte versuri, melodia antipesedistă a lui Iohannis le-a adus atîtea nesperate rezultate. Își vor înjura, așadar, egalii, strîngînd din dinți și jelindu-i în secret, temîndu-se de fiecare strofă ca de propria punere sub acuzare.
Marile planuri de renaștere economică, de reunificare a națiunii și marele pact politic în jurul unui unic scop mai au, așadar, de așteptat. Stagnarea, cîtă vreme te-ai obișnuit cu ea, nu mai pare un efort. E un fel de odihnă. Statul modernizat al lui Traian Băsescu s-a dovedit la fel de eficient ca statul degeaba al lui Iohannis. De ce să înaintezi în fugă dacă poți să stai pe loc la pas? Pas cu pas, an cu an, mandat cu mandat. Încet, nimic, zadarnic. Idealul părintelui fondator al democrației originale e aproape atins. Liniștea lui Iliescu ne bubuie deja în urechi. Nici să fi vrut cu tot dinadinsul, Ciuma Roșie n-ar fi reușit să îmbolnăvească atît de mulți.