Dintotdeauna am crezut că pe rîu sînt oamenii mai buni și că locuitorii orașelor portuare sînt mai deschiși la minte decît cei născuți prin văgăuni.
Această credință mi-a fost rău zdruncinată de tiribombele istorice ale primarului Radu Mazăre pe care constǎnțenii le înghit lună de lună, loviți parcă de o neostoitǎ foame de fanfaronadă.
Deosebirea dintre Mazăre și Ceaușescu e că nea Nicu nu avea pretenția de a-l interpreta chiar el pe Mihai Viteazul sau pe Burebista pe stadionul “23 August”, și nici tovarășa n-ar fi îndrăznit să se costumeze în pantalonașii bufanți ai Ecaterinei Teodoroiu și să facă șpagatul. Ca să nu mai vorbim de Nicușor, care oricît whiskey ar fi tras pe o nară, nu s-ar fi jucat nici mort de-a prințul Duda într-un car alegoric înconjurat de golașe fruntașe în producție.
Nilul revărsat pe străzile Mamaiei a lăsat în urma sa mîlul roditor al kitsch-ului în care tineretul nostru progresist și-a plantat cu entuziasm incultura-i fecundă.
După o porție zdravănă de mazăre la sarcofag, egiptenii cu drept de vot ai Constanței s-au dus fericiți la culcare, că nu-i puțin lucru ca într-o singură viață să prinzi și epoca de aur a cizmarului din Scornicești, și capitalismul din carton aurit al social-democratului Ramses al II-lea.