Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Felix Stroe s-a născut în județul Buzău, acum vreo 68 de ani, și habar n-avem dacă s-a simțit vreodată jignit de speculațiile conform cărora Buzăul s-ar afla în Moldova. Nici n-ar fi prea avut timp pentru astfel de sentimente, căci viața l-a dus pe malul mării, la Constanța, și l-a uitat acolo când i s-a terminat vacanța de vară. Așa că Felix a fost nevoit să se descurce singurel, departe de județul natal. Și, în cele din urmă, s-a descurcat. […]

Dacă la omul sărac nici boii nu trag, ei bine, bugetofagului de lux pînă și natura îi face cadouri.  Fiți atenți. În urmă cu ceva vreme, la Cumpăna – o comună aruncată undeva în Constanța, pe malul Canalului Dunăre – Marea Neagră – s-a întîmplat o chestie nasoală. Un dig s-a surpat, s-a dus naibii pămîntul la vale, iar niște oameni chiar și-au pierdut casele. Nasol, cum ziceam. Ei bine, după toată nasoleala asta apare în peisaj Compania Națională Administrația […]

Emoții mari pentru gardienii din România săptămîna aceasta: după ce, luni, l-au găsit spînzurat în condiții inexplicabile pe Marcel Ionel Lepa, ucigașul polițistului din Timiș, oamenii legii erau foarte aproape să-l piardă și pe Radu Mazăre, care era să moară de plăcere după ce tot week-end-ul s-a strangulat autoerotic în celula sa. „Era cu trei tinere în celulă, și toți patru erau îmbrăcați în costume de carnaval ca la Rio. Chiar nu reușim să ne dăm seama cum s-a ajuns […]

Adrian Năstase, vînător fiind, a încercat să se împuște înainte de încarcerare. Supușii lui Liviu Dragnea din Alexandria au făcut un lanț uman în fața palatului și au scandat: „Faraoane, nu te mumifica!”. Fostul primar al Constanței a fost adus în România. Ar fi de prost gust să spunem că Mazăre a intrat la conservă? Nu vă mai felicitați atîta că votul vostru l-a trimis pe Dragnea la pușcărie. Era clar că PSD picăîn bot la alegeri de cînd au […]

Într-unul dintre cele mai frumoase romane ale lumii, Mizerabilii, polițistului Javert i se pune pata pe evadatul Jean Valjean, cel condamnat la ani grei de pușcărie fiindcă furase o pîine. Javert se ține după el mai ceva ca rîia. La un moment dat, Valjean e ales primar într-o localitate de provincie și e cît pe-aci să scape de urmărire;Justiția franceză pusese mîna pe alt evadat, cam slab de minte. Dar primarul Jean Valjean, care-și luase alt nume, se duce la […]

Anca Alexandrescu, consilieră a Vioricăi Dăncilă, a fost ”concediată” de premier, trimisă înapoi la partid, de unde o detașase la guvern Dragnea. Anca Alexandrescu a fost consiliera lui Adrian Năstase, a lui Sorin Oprescu, a lui Liviu Dragnea. Cumva, doamna Viorica i-a făcut un bine: n-a suportat s-o vadă cum ajunge chiar atât de jos. Potrivit unui studiu Eurostat din 2019, România este pe primul loc în ceea ce privește rata nașterilor în rândul adolescentelor și pe ultimul loc în […]

Exilul politic are o vechime multiseculară la noi. L-au practicat domnitorii maziliți, ca să nu-și piardă capul, și boierimea care intra în conflict cu cîte un vodă răzbunător. Pașoptiștii români și-au găsit salvarea în străinătate după înfrîngerea revoluției. Detronatul Vodă Cuza și-a luat și el tălpășița peste hotare. Dar grosul exilării avea să vină mai tîrziu cu aproape un secol, cînd au fugit din România sute de mii de oameni de frica noului regim, mai ceva ca de ciumă. Iar […]

Cu ceva vreme în urmă, dacă vă amintiți, mulți români erau dezgustați de calitatea umană a ”penalilor”. Că era vorba de Patriciu, de Voiculescu, de Vântu, nu mai zic de Udrea, de Mazăre, de Hrebe și de cine mai vreți… Bă, sunt niște inculți, frate, sunt niște oameni de foarte proastă calitate. Noi, săracii, pe bune, am fi niște ”penali” mult mai rezonabili. Chiar s-a născut o întreagă listă cu reguli de comportament ale săracilor care visează să fie ”penali” […]

Uitându-te la Ludovic Orban, transformat de niște ani într-un fel de pudel pe care-l scot Serviciile la plimbare când și când ca să-și facă nevoile, aproape că-ți vine să-i înțelegi pe cei care se aruncă disperați în brațele instituțiilor de forță, implorându-le să nu abandoneze lupta cu PSD. Aproape. Iată-l pe actualul susținător al Laurei Codruța Kövesi, ce zicea în 2013, când fostul procuror general era pus șef la DNA: ”Propunerea omului lui Traian Băsescu, Codruța Kövesi, care a fost […]

Liviu Pop, omul care ne-a salvat din ghearele lui Cati Andronescu, ne face o scurtă prezentare a învățământului românesc: “Educația e gratuită conform Constituției. Statul asigură o parte din gratuitate, părintele asigură altă parte din gratuitate, copilul nu plătește nimic”. Ne întrebăm de unde avem atâția asistați și atâtea putori în țara asta. Păi, dacă îi învățăm de mici cu bani de la stat și cu bani de la părinți, e și normal. Liviu Dragnea a anunțat că va face […]

O statistică de la finalul lui 2015 spunea că din 103 primari de municipii, plus cei șase primari ai sectoarelor Bucureștiului, nu mai puțin de 41 au probleme cu legea. Și vorbim despre primarii aleși în 2012, nu despre toți cei care s-au perindat prin funcții în ultimii 26 de ani. Dar asta era statistica de la finalul lui 2015, căci între timp au mai ieșit la iveală dosare. Unele mai proaspete, altele cu câteva degete de praf așezate pe […]

Luna trecută, cînd cu bilanțul DNA, Laura Codruța Kövesi se lăuda că peste 100 de primari și președinți de Consilii Județene sînt trimiși în judecată. Un număr rotund, impresionant, dar numai pentru cei care nu știu că în România există 3.187 de primari. Dacă vezi și partea asta a informației, apocalipsa prezentată cu tam-tam de această Jeanne d’Arc a anticorupției nu mai este chiar atît de impresionantă. De fapt, cam 2,5% din primarii din România ar fi corupți. Dar pentru […]

Ieșită din era carnavalului, odată cu retragerea primarelui Mazăre, întreaga Zonă Metropolitană Constanța se pregătește de un viitor cu adevărat luminat. În special pe timp de noapte. Asta după ce, înarmați cu metehnele moștenite din vechiul mandat, băieții de la butoanele achizițiilor publice ale municipalității au decis reabilitarea și modernizarea iluminatului public în mai multe zone metropolitane ale municipiului. Parte a zonei peninsulare a municipiului Constanța, cartierele Compozitori, Baba Novac, Constanța Sud, Palazu Mare, precum și cîteva bulevarde din municipiu […]

Constanța, ca și oricare județ din țară, s-a trezit peste noapte în Uniunea Europeană și, totodată, s-a trezit că nu mai poate arunca gunoaiele așa, oriunde, în orice groapă de gunoi insalubră sau chiar în mare, sperînd că apa spală tot, iar marea ascunde orice. Bașca, județul lăsat în voia sorții de Nicușor Constantinescu s-a trezit, ca și alte județe, cu un purcoi de bani la dispoziție, doar să facă în așa fel încît gunoaiele să ajungă într-o nouă rampă […]

La mai bine de o lună de cînd s-au umplut plajele din Mamaia, băieții lăsați de Mazăre să-i păstorească Primăria s-au prins și ei că sezonul estival a cam început. Așa că, țaca-paca, oamenii au decis să organizeze o licitație-viteză, că doar nu se cade ca o întreagă stațiune să nu fie dotată cu salvamari și servicii de prim-ajutor. Pe 17 iunie, la o licitație cu un singur participant, Primăria Municipiului Constanța a decis să scoată de la buget suma […]

Începând de săptămâna viitoare, postul de televiziune Antena 3 ar putea emite de pe un car alegoric din stațiunea Mamaia. Radu Mazăre i-a asigurat pe jurnaliștii din trustul Intact că oricând le poate amenaja un studio TV pe unul dintre uriașele vehicule fistichii care defilează lent printre turiști. ”Din păcate, nu le pot oferi mare lucru, dar cred că e suficient ca să-și continue emisia”, a declarat primarul Constanței. ”Tot ce trebuie să facă e să se îmbrace în personaje […]

Elena Udrea îi răspunde lui MRU într-un articol, acuzîndu-l pe acesta de oportunism și aroganță. Dacă l-ar fi acuzat și de faptul că e blond și are breton de pițipoancă, ne-am fi gîndit foarte serios că Udrea a scris articolul uitîndu-se în oglindă. UDMR ia în calcul ieșirea de la guvernare. Ia în calcul, în sensul că acum calculează să vadă exact în ce combinație poate să cîștige mai mulți bani, evident. Cristi Borcea a fost dus la spital, acuzînd […]

O furtună devastatoare a măturat zilele trecute plaja din Mamaia, după ce primarul Radu Mazăre și-a pus pe el o extravagantă fustă din crengi de copac și a început să umble dansând pe străzile stațiunii. Ce nu știa excentricul edil-șef e că mișcările pe care le executa aveau darul să invoce ploaia. Din cauza unei banale neînțelegeri, dansul lui a fost interpretat de zeitățile precreștine ale agriculturii și fertilității drept un apel disperat la salvarea culturilor de porumb. De aceea, […]

Primele detașamente de avari care au pătruns în zona Cazinoului din Constanța imediat după plecarea hunilor au dat peste un dezastru mai mic decît cel de azi. Toată faleza, de la fosta “Vraja mării” și pînă în buza portului Tomis, e călcată de Godzilla, iar străzile care duc dinspre Acvariu către Piața Ovidiu sînt răscolite de orci. Pe mozaicul din pavele decorative din fața Cazinoului e mai dificil de mers ca pe crestele Dolomiților. Cineva – nu se știe cine, […]

Poziții deschise la Construcții Erbașu


Istorii corecte politic
Carne de pui La Provincia
Big Fish
Editoriale
  • You motherfuckers!

    2 decembrie 2024

    Telefonul trebuie să fi venit luni, 25 noiembrie, dimineața, cînd numărătoarea îl proiectase pe Călin Georgescu, iremediabil, în vîrful clasamentului. Peste ocean era miezul nopții, vocea era furioasă. Dincoace, la […]

  • Crăciun

    26 noiembrie 2024

    În spatele templului e-un coteț de găini, cîțiva saci cu mălai, marmura pentru zeii de-ocazie, o tigaie încinsă, vestalele sporovăiesc în pauză ca dizeozele, fac gargară cu ceai, temătoare de […]

  • TikTok-ul lui Dumnezeu

    26 noiembrie 2024

    Călin Georgescu s-a infiltrat în buletinele de vot la fel de brusc și neobservat ca omuleții verzi ai lui Putin în Crimeea. A pășit pe un covor social țesut din […]

  • La vie en rose

    19 noiembrie 2024

    De m-ar trimite maica-n vecini să cumpăr borș, desculț, prin praful lumii, în veacul catastrofic, m-aș costuma-n cămașa țăranului din Gorj ce s-a desprins cîinește-n Paris din lanțul trofic. Sfidînd […]

  • Viagra dacilor

    18 noiembrie 2024

    George Simion e asteroidul care poate lovi România. Mulți se bucură că vor dispărea dinozaurii din partidele mari, uitînd că în locul lor va ieși din văgăuni fauna nouă: șobolanii […]

Iubitori de arta