O statistică de la finalul lui 2015 spunea că din 103 primari de municipii, plus cei șase primari ai sectoarelor Bucureștiului, nu mai puțin de 41 au probleme cu legea. Și vorbim despre primarii aleși în 2012, nu despre toți cei care s-au perindat prin funcții în ultimii 26 de ani. Dar asta era statistica de la finalul lui 2015, căci între timp au mai ieșit la iveală dosare. Unele mai proaspete, altele cu câteva degete de praf așezate pe ele prin sertarele foarte încăpătoare ale procurorilor. Așa se face că, din șapte primari, în București mai vin la serviciu azi doar doi: Rareș Mănescu și Robert Negoiță. Restul, începând cu Oprescu și terminând cu Onțanu, se află fie sub control judiciar, fie în arest preventiv, fie au renunțat deja definitiv la funcție, cum e cazul lui Cristian Popescu-Piedone. Cert este că, dintre cei șapte primari din București aleși în 2012, singurul care va mai candida pentru un mandat în 2016 este Robert Negoiță, ceilalți pierzând fie posibilitatea de a candida din cauza îngrădirilor puse de judecători, fie sprijinul partidelor pe care le-au reprezentat în urmă cu patru ani.
Primarilor bucureșteni li se mai alătură câțiva primari de municipii reședințe de județ care fie nu vor mai candida pentru vreun mandat, fie n-o vor face din partea aceluiași partid, din cauza problemelor cu Justiția: Radu Mazăre, Gheorghe Ștefan, Emilian Frâncu, Daniel Boriga, Victor Căpilnașiu, Constantin Hogea, Iulian Bădescu, Minel Prina, Constantin Boșcodeală, Alexandru Stoica, Dorel Coica, Gheorghe Nichita, Tudor Pendiuc, Raduly Robert-Kalman și ultima pe listă, cu voia procurorilor, Lia Olguța Vasilescu.
Desigur, nu există un moment optim pentru începerea urmăririi penale a unui primar, pentru demararea unei anchete, pentru arestarea preventivă sau pentru plasarea sub control judiciar. Există, însă, multiple întrebări care se nasc, mai ales atunci când dosarele se târâie, anchetele trenează, iar trimiterea în judecată întârzie. Cu doar câteva excepții, puține la număr, cei enumerați mai sus n-au avut ocazia să apară în fața judecătorilor și nici n-o vor avea în viitorul apropiat. În fața alegătorilor, însă, nu vor mai apărea, unii după ce au făcut și câteva luni de arest preventiv. În unele cazuri, de asemeni, dosarele întocmite de către procurori au fost atât de șubrede încât au fost trimise înapoi de către judecători.
Ce este însă cert, în acest moment, în multe dintre aceste cazuri de primari acuzați de către procurori, este că unora li s-au terminat carierele politice, indiferent de decizia finală a judecătorilor. Iar asta nu trebuie neapărat să ne bucure. Decizia recentă a judecătorilor ÎCCJ, care i-a achitat în primă instanță pe toți cei 39 de acuzați din dosarul Portului Constanța – după ce mai toți își văzuseră carierele terminate și după ce 28 dintre ei strânseseră deja zece ani de arest preventiv – ne spune că procurorii DNA nu sunt infailibili. Rămâne să vedem dacă, în cazul primarilor împiedicați să mai candideze ca urmare a acțiunilor procurorilor, rata de succes a DNA va fi tot de 90 de procente sau va trebui să ne scobim prin buzunare ca să plătim despăgubiri record la CEDO. Cert e că, în multe cazuri de mari municipii, organizarea unui al doilea tur de scrutin ar fi inutilă, atâta vreme cât DNA n-ar lăsa în cursă candidați nici cât pentru juma’ de tur.
Raduly Robert va candida, a anuntat el si UDMR acum 2 zile, ii doare la basca de DNA.
Pana acum nu a avut nici un politician cu „dosar politic” tupeul sa planga pe la CEDO.