Cel mai general director, József Váradi, al celei mai disprețuite companii aeriene europene, Wizz Air, a declarat de curând, într-un interviu pentru HotNews, că România n-are nevoie de TAROM. „Nu aveți nevoie de acest gen de companii aeriene. Nu sunt viabile din punct de vedere economic. Depind în mod constant de sprijinul financiar din banii contribuabililor, iar acești bani ar trebui cheltuiți pe lucruri mai importante.” Nu că Józsi bácsi n-ar avea dreptate, dar ce a urmat este fix ca prostia untului care n-a învins margarina. „TAROM nu este un actor semnificativ. Noi, Wizz Air, suntem de patru ori mai mari. Oamenii au ales deja cu cine vor să zboare.” Exact ca prostovanul ăla din fața patiseriei, „toată viața ați gustat doar margarină”, numai că el măcar vindea unt. Iar Váradi vinde margarină la preț de unt și ne mai și ceartă că n-am adus tacâmurile de-acasă.
Și este adevărat că oamenii au ales! Și s-au bules!
Wizz Air nu este o companie aeriană, este o stație de taxare cu aripi, un honved al cerului, o tâlhărie la drumul mare, dar pe verticală, la 10.000 de metri altitudine. Peste 44 la sută din veniturile companiei nu provin din bilete, ci din taxe, penalizări și „capcane”, uneori chiar și de 245 de euro în costuri ascunse pe un singur zbor. Biletul de 30 de euro e momeala, prețul e strălucitor, irezistibil. Profitul provine din tot ce urmează. Check-in-ul online e gratuit, dar fereastra se închide cu trei ore înainte de zbor, iar aplicația se „blochează” miraculos exact când ai nevoie de ea. Rezultatul este o taxă suplimentară de 50 de euro la aeroport, uneori mai mult decât biletul. Poșeta soției? Taxă, Maria neni draghe! Trollerul copilului? Idem. Ai greșit o literă la nume? 120 de euro. Vrei să suni la serviciul clienți? 15 euro doar ca să deschizi un dosar. Scaunele, la 71 de centimetri, cele mai strâmte din Europa, te țin ca într-o menghină de care niciun fizioterapeut nu te mai salvează. Ele îți strivesc boașele, coapsele și buzunarele în același timp.
Rușinea asta de companie pare concepută de cineva care urăște cu patimă ideea de a călători. Totul e gândit să te descurajeze, să te umilească și să te taxeze în aceeași mișcare. Singurul lucru gratuit la bord e aerul, și ăla reciclat. Clientul e doar un portofel cu picioare care a avut ghinionul să cumpere un bilet. Singurul principiu valabil este că orice interacțiune cu pasagerul e o ocazie de a-i lua bani. Dacă nu-i iei la check-in, îi iei la bagaj. Dacă nu-i iei la bagaj, îi iei la poartă. Dacă scapă de tot, pui aplicația să se blocheze.
La ce servicii oferă, chiar ai nevoie de Dumnezeu, „precum nouă în ceruri, așa și vouă pe pământ”!
Am zis, deși, personal, nu am călătorit cu voi, feri-m-ar Sfântul!
Pe TripAdvisor, din 32.000 de recenzii, 20.000 au nota minimă, „Terrible”, iar scorul este 2,27 din 5. Autoritatea aeronautică din Marea Britanie a calificat comportamentul companiei drept „inacceptabil”, a obligat-o să reexamineze 25.000 de cereri de despăgubire respinse abuziv și să plătească 1,2 milioane de lire. Au fost 918 plângeri la un milion de pasageri, de patru ori mai mult decât are British Airways. Unele dintre mesajele călătorilor sună așa: „Eu și copiii mei am plâns în avion, am fost umiliți” sau „Chiar dacă aș zbura gratis, n-aș mai folosi compania asta.” Altul, mai lucid: „Gândiți-vă că acest sistem este conceput astfel încât să te obosească. Pentru omul care nu are energia să se certe, care plătește taxa fantomă pentru că are doi copii epuizați și un avion de prins.”
Aceasta este compania al cărei director general ne explică nouă că TAROM „nu este viabilă”. Sigur că nu este, anii de hoție, de prostie și de jaf românesc nu au cum să treacă fără consecințe! „Unii oameni călătoresc de parcă ar fi un brad de Crăciun”, filosofează Váradi. „Trebuie să existe o logică economică pentru taxarea în funcție de greutate.” La Wizz Air, pasagerul nu e om, e kilogram în viu, e livestock cu VISA card. La Singapore Airlines, pasagerul e oaspete, la Emirates și Etihad, pasagerul e client, iar la Qatar Airways, pasagerul e partener de călătorie. Toate aceste companii fac dintr-un simplu călător un rege neîncoronat al serviciilor unor oameni special antrenați doar să te facă să te simți bine. Numai la Wizz Air, pasagerul e victimă sigură cu centură de siguranță pusă.
Váradi a încercat, de altfel, să exporte modelul și în Emirate. A deschis Wizz Air Abu Dhabi în 2020, pe care a închis-o în 2025, n-a rezistat prea mult acolo unde Emirates și Etihad arată ce înseamnă aviație. Váradi a fost luat de șulfă și dat afară din piața arabă ca un chibiț de la masa profesioniștilor. Iar acum vrea piața din România. „Am fi foarte dispuși să negociem cu guvernul român pentru a înlocui rețeaua internă a TAROM.” Și culmea e că, la cât de berbeci sunt ai noștri, nu m-aș mira să-l văd pe acest lup care se oferă voluntar la stână cu câteva destinații interne la subsuoară.
Dar nu tupeul ar trebui să ne pună pe gânduri, nici măcar anii de pușcărie ratați de toți hoții de partid care au vandalizat TAROM-ul, ci Europa însăși. Continentul care dă lecții planetei despre drepturi, standarde și civilizație, dar care n-a reușit să producă un singur operator aerian de talia celor din Singapore și din Emirate. A produs în schimb Wizz Air, Ryanair și easyJet, niște vânturi, air, scumpe și urât mirositoare, trei metode de a umili un om, confundându-l cu bagajul său. Atunci când ne mai întrebăm de ce se clatină democrațiile occidentale, ar trebui să ne uităm și la servicii, să mai observăm că, spre exemplu, aproape tot ce vine din Asia și din Orientul Mijlociu e mai bun decât în Europa. Iar în materie de servicii aviatice, Turcia dă lecții oricărui mare operator aerian european. Fie doar și pentru faptul că turcii vin la muncă și că nu te trezești cu zborul anulat pentru că sindicatul a intrat în grevă. Spontană, cum altfel, efectul negocierilor e direct proporțional cu sutele de mii de călători afectați.
Pentru a împăca aroganța și incompetența corporatistă cu hoția și corupția națională propun deci fuziunea naturală: Wizz Air/TAROM, adică WizzRom. Primul zbor, București–Nolandia, singura cursă punctuală, pentru că nu duce nicăieri. Scaune la 71 de centimetri, bagajul taxat la fiecare respirație, check-in disponibil doar în vis, iar serviciul clienți, un robot care râde de noi. În toate limbile europene.
Ne merităm unii pe alții!