Creangă e foarte furios că prințul Emanuel von und zu Liechtenstein l-a omorât pe ursul Arthur. Îi spune lui Eminescu că-l știa personal pe urs și nu de puține ori a mers la el în pădure ca să-i facă masaj atunci când se trezea cu spatele anchilozat, după câte o beție în Centrul Vechi.
– Mergeai la urs ca să te maseze? se miră Eminescu.
– Da. Ce te miri așa? Tu știi ce bine se pricepea?
– Dar nu ți-era frică de el?
– Că ce?
– Nu știu, urșii sunt periculoși.
– N-avea ce să-mi facă, eram mai mare decât el! explică scurt Creangă.
– Serios? Nu mi se pare că ești mai masiv decât un urs.
– Mă refeream la vârstă. Eram mai mare cu doi ani decât ursul Arthur.
Veronica oprește mașina la marginea drumului, ca să-și facă poze într-un lan de rapiță. Eminescu vede poza ei pe Instagram și-i scrie un mesaj foarte furios, în care o acuză că a trădat codrul și-i spune că lanurile de rapiță n-au pic de frumusețe poetică. Veronica Micle se indignează însă foarte tare.
– Pe bune? Lanurile de rapiță sunt foarte spectaculoase, pentru că-s galbene de colo până colo, încearcă ea să argumenteze în fața poetului.
– Da? I-auzi! Dacă sunt așa de spectaculoase, ia numește-mi tu trei izvoare care le străbat! Ai încercat vreodată să vorbești cu lanul de rapiță, așa cum vorbesc eu cu codrul? Zburdă vreo căprioară printre firele de rapiță, căutând un izvor în care să se adape? Nu cred, pentru că lanurile de rapiță oferă priveliști mediocre, numai bune pentru pseudointelectuale ca tine.
– Serios? Tu vorbești?
– Cum adică?
– Adică tu scrii poezie filosofică de doi bani inspirată de teoria relativității a lui Einstein și te dai emo că vrei să mori la marginea mării, și tot eu sunt pseudointelectuală.
– Veronica, vrei să știi care-i adevărul? Cred că nu m-am născut în epoca potrivită.
– Ca să vezi…
– Dacă m-aș fi născut pe la 1850, sunt sigur că aș fi fost considerat genial sau ceva.