Eminescu e foarte ofticat că piesa pe versuri scrise de el n-a ajuns în finala Eurovision de la Rotterdam.
– Despre ce era cântecul? îl întreabă Veronica Micle.
– Nu mai contează acum.
– Dar sunt curioasă. Nu, pe bune, despre ce era cântecul?
– Chiar vrei să știi?
– Tocmai de-aia te întreb.
– Bine, fie. Era despre bătălia de la Rovine.
– Uau! De ce-ai face așa ceva? De ce ai înscrie la Eurovision o piesă despre Mircea cel Bătrân și Baiazid?
– Și Azerbaidjan a avut un cântec despre Mata Hari și a ajuns în finală.
– Da, dar era Mata Hari, nu o bătălie. De ce ai cânta despre o bătălie? N-are nici un sens.
– ABBA a câștigat cu piesa „Waterloo“, Veronica! Recunoaște că habar n-ai de Eurovision.
De ceva timp, Ion Creangă pare tot mai lățos. Eminescu îl întreabă dacă nu cumva s-a certat cu frizerul, dar Creangă îi răspunde că nu.
– Doar am pus un pariu cu Nicușor Dan: care rezistă mai mult fără să se tundă, explică îndrăgitul povestitor.
– Te știi cu Nicușor Dan?
– Da, da, e cel mai are fan al poveștii mele „Fata babei și fata moșneagului“. Mi-a cerut odată autograf pe ediția ilustrată pentru preșcolari. Cică e singura carte pe care o citește în fiecare an și că e frumoasă ca o problemă de matematică din culegerea de Basarab.
– Mereu aflu chestii noi, spune Eminescu, mai mult pentru sine însuși.
– Și nu e singurul pariu pe care l-am pus cu Nicușor Dan.
– Serios? Ce pariu ai mai pus?
– I-am zis că n-are curaj să țină tot Bucureștiul fără apă caldă. Și a acceptat pariul.
– Băi, cred că te omor.
– Stai, nu te impacienta, bădie Mihai. Poți oricând să te scalzi în apa Dâmboviței cea frumos curgătoare și limpede ca cristalul.
Caragiale se gândește să se mute la Berlin, dar n-are chef să stea, la sosirea acolo, două săptămâni în carantină.