Eminescu apare la redacția ziarului Timpul cu mâna-n ghips și plin de vânătăi pe față.
– Ce-ai pățit, monșer? îl întreabă Caragiale, care era pe-acolo în vizită.
– Ce să pățesc? Trăiesc în România, asta am pățit.
– Poți să fii mai explicit, monșer?
– Am pățit că m-am dus în codru să trag un pui de somn lângă un izvor, așa cum fac eu de obicei atunci când vecinii din bloc dau cu bormașina, și m-au bătut hoții de lemne.
– Ce?!
– Exact. M-au bătut hoții de lemne. Au găsit asupra mea legitimația de jurnalist și au crezut că documentez o anchetă despre tăierile ilegale.
– Și n-ai apucat să le explici?
– Nu. M-au luat cu bătaia direct din somn. Măcar dacă mă trezea codrul, ca să mă avertizeze. Dar nu m-a trezit, era și el ocupat cu ale lui. Of, îmi vine să plec de tot din țara asta…
– Chiar așa. Ce mai zice Bill Gates? Te ia la Microsoft să scrii poezii despre natură pentru românii de-acolo? Am înțeles că se plătește bine.
Caragiale nu se mai poate abține și pufnește în râs.
– Ți-a spus bădia Ion? întreabă rușinat Eminescu.
– Da, monșer. Nu-mi vine să cred ce naiv ești. Tu chiar credeai că te angajează Bill Gates la Microsoft ca să scrii poezii? Abia m-au angajat pe mine ăia de la Oracle ca să scriu piese de teatru. Poeziile nu se mai caută din 2003.