Trei angoase am și eu, ca tot omul („Aller guten Dingen sind drei”): mi-e frică de tineret, de Europa și de vinerile-n care n-am bani de bere. Vinerile, ca vinerile, dar când tineretul își dă mâna cu Europa iese prăpădenie, iar eu degeaba urlu ca șacalu-n pustiu, că nu m-aude nimeni, și cine m-aude râde, nu mă ia în serios. Până o să moară cineva, dar atunci o să fie prea târziu; degeaba o să-l citeze lumea pe Cassăndrucul ăla de la Cațavencii, că bietul mort de la groapă n-o să se mai întoarcă. Sau moartă. Sau morți, n-am de unde să știu!
Să mă explic: ca oricărui boșorog de dinainte de ’89, și mie mi se pare că tineretul este superficial (1) și manipulabil (2). Dacă alături 1 și 2, îți dă Fenomenul „Moldoveanu”, cum mi-a dat mie acum, și te ia cu sughiț: se pare c-ar fi existat o suită de reportaje TV, difuzate pe nu știu ce canal, și într-unul din episoade s-a spus că pe Valea Rea poți ajunge cu mașina sub vârful Viștea Mare, de unde n-ai decât să treci Cioaca Moldoveanului și gata, ești pe Moldoveanu. Precizez că ceea ce afirma reporterul respectiv este riguros exact. Ceea ce n-a prevăzut el, însă, este modul cum a folosit publicul această informație: pleacă tineretul la patru dimineața din București, începe ascensiunea la 11, se trage-n poze la orele 14 („Pisi, sunt pe Moldoveanu”), le urcă pe net și se-ntoarce la București în aceeași zi, ca să prindă și bairamul din club. Nu credeți? Căutați pe YouTube „Traseu in Fagaras: Stana Burnei – Caldarea Galbena – Varful Moldoveanu – Valea Rea – Stana Burnei” (am lăsat intenționat fără diacritice, ca să fie clar c-am luat cu copy/paste) și veți vedea despre ce vorbesc; sau orice altă căutare, că sunt deja câteva zeci de filmulețe încărcate și nebunia abia a-nceput.
Consecințe: traficul pe Valea Rea îl bate lejer p-ăla din Militari; în sine, Valea Rea este o imensă parcare în fiecare zi de sâmbătă, coloanele de mașini de pe-o parte și alta se întind literalmente pe kilometri întregi, stâna nu mai e o stână, e-un mic orășel în dezvoltare exponențială, iar săracul Burnei trebuie să se fi spânzurat de mult; pe traseu se merge pionierește, fiecare cu nasul în ceafa ăluia din față, c-altfel n-are cum; se așteaptă zeci de minute la urcare pe Viștea Mare, alte zeci se așteaptă pe Cioaca Moldoveanului, iar pe vârful propriu-zis sunt liste (spiski), ca la cozile din Uniunea Sovietică, pentru fotografierea cu monumentul și cu drapelul; se socializează la greu, se agață, se leagă nobile sentimente („Hopa sus, năzdrăvano”, „Ia mâna de pe bucă, porcule” etc.), având în vedere că echipamentul domnișoarelor e deseori compus din săndăluțe, bermude și maieuț, iar dotarea tinerilor domni se rezumă la cuțitul „Rambo” și cheile de la BMW.
Încă nu s-a întâmplat. Încă n-a venit o ceață neașteptată, o grindină de vară, o ploaie cu fulgere ca la 2.500 de metri altitudine, dar va veni. Nu știu când, dar se va-ntâmpla-ntr-o sâmbătă și-o să fie prăpăd. Lasă, că vedem la știri!
Și ce-are Europa cu „româneasca” asta? Păi, are. Că tineretul e manipulabil, nu cum vor politicienii, e manipulabil cum vrea el, își ia modelele de unde are chef: pe vârful Triglav, în Alpii Sloveni, nu este exact la fel (n-am fost, mi-au povestit băieții, mi-au arătat poze, m-am închinat), ci este mult mai rău, că Triglavul este o vedetă europeană, nu ca Moldoveanul nostru. Acolo e mult mai multă lume, fetele-s încă mai dezbrăcate, iar pe vârf sunt întreprinzători cu sucuri, suveniruri, tricouri, șepci și bere. Fenomenul Arsenie Boca? Poate, dar nu de-ăla-i frânge grija pe cititorii acestei reviste. Fenomenul „Moldoveanu”? Vai, da.