Demult, tare demult, pe vremea cînd Sengoku Jidai* ajungea pe la prînzişor, doi amărăşteni îşi plîngeau de milă în mijlocul pustiului: Aracan di capul nostru! Ne-am vîndut gospodăriile pentru arme şi cai de luptî, am plecat la război să devenim samurai şi-acum, uită-te la noi – nu tu haine, nu tu cal, cine-o fo primu’n Ardeal? Cum să te întorci acasă în fundul literalmente gol?
Dar uite că destinul nu-i aşa rău, îţi mai întinde cîte-o mînă la nevoie. De exemplu, acum: ei căutau vreascuri pentru foc şi au găsit găteje umplute cu aur. O avere, deci hai acasă! Sau nu, că tocmai a apărut în cadru un bărbos fioros: voi doi veniţi cu mine, mă ajutaţi să car în siguranta toate crăcile dopate cu lingouri, fiţi lacomi şi speraţi la o recompensă grasă.
Destul de simplu, nu? Corect, că de aia situaţia e mult mai complicată. Practic, bărbosul în cauză (Toshirô Mifune) trebuie să pună în cui abilităţile de general-minune şi să devină instant un artist al echilibrismului psihologic. Cu o mînă să-i ţină din scurt pe cei doi hamali cam măgari, cu ailaltă s-o apere pe prinţesa fugară Yuki (cam măgăriţă de felul ei), cu urmatoarele două să se roage fierbinte ca aliatul lor de peste munţi să nu-i trădeze şi cu restul să scape imaginativ şi eroic din toate capcanele pe care i le pune în drum cel mai parşiv regizor din istorie. Da, aşa a decurs povestea reală a filmărilor: Akira Kurosawa cugeta toată dimineaţa cum să mai pună piedică ineditului convoi, iar după-amiaza toată echipa din platou îşi storcea creierii să găsească o rezolvare. Ce să spun, rezultatul a meritat din plin efortul creativ.
Cine învinge în final? Nu spun, pentru că nici filmul nu spune pînă în ultimele minute. O fi micul grup hopa-mitică, dar nu te prinzi nici de-o culoare din cele două ale filmului dacă îl aşteaptă victoria sau gloria martiriului. Chestie pentru care i-am mulţumit sincer la prima vizionare
În schimb, cred că ar fi cazul să zic două vorbe şi despre legătura cu seria amintită în titlu (da, aia formată dintr-o trilogie şi o porcărie): veteranii o cunosc, moş Lucas a recunoscut-o printre dinţi, iar novicii vor fi pe deplin lămuriţi dacă văd filmul. Ce, voiaţi explicaţii mură-n gura? Bine: eiga o taidana kashō o sanshō shite kudasai. E clar?
The Hidden Fortress, Japonia, 1958 R: Akira Kurosawa. Cu: Toshirô Mifune, Minoru Chiaki, Misa Uehara
*În traducere liberă – acel secol jumătate de anarhie feudală în care seniorii japonezi s-au tăiat unii pe alţii ca maioneza. Păcat că a venit shogunatul Tokugawa şi le-a stricat mustăria