Caţavencii

Filmul zilei: Sunshine sau cum o arde Danny Boyle cînd nu ia Oscaruri

Dacă mă întreabă un cineva „Ce regizor ai recomanda pentru o seară în care vrei să vezi un film bun, digerabil și nu foarte necomercial?”, aș încerca să-l vînd fără nici o reținere pe Danny Boyle.

Pe lîngă binecunoscutele lui Trainspotting, Slumdog Millionaire și 28 Days later, care au cam prins toate 3 statutul de filme-cult, britanicul mai are cîteva pelicule care, deși sînt perfect ok, fie au căzut în umbra celorlalte, fie n-au avut parte la vremea lor de promovarea pe care o meritau.

În stiuația asta e și Sunshine, din 2007, un Science-Fiction despre un echipaj trimis în misiunea foarte șmecheră de a reaprinde soarele cu cea mai mare bombă nucleară făcută vreodată. Pe măsură ce se apropie de astru încep să-și pună tot felul de dileme existențiale, lucru care e mișto și nu ajunge să devină plictisitor pentru că e oprit la momentul potrivit de un criminal psihopat care începe să hăcuiască tot echipajul.

Partea nu așa grozavă a filmului ăsta se întîmplă să fie chiar trăsătura stilistică forte a regizorului, filmările  foarte dinamice ( a reușit să facă un film mișcat din povestea unui om care sta 127 de ore în același loc ), care aici fac ca ultima treime a filmului să fie haotică și disonantă total cu se întîmplă pînă atunci. Dar cînd ai bombe nucleare și criminali în serie cum să te mai plîngi de detalii.

Exit mobile version