Nu există discuție despre tîmpenia, ticăloșia sau fățărnicia guvernamentală care să nu ajungă în același punct: așa vă trebuie dacă ați vrut democrație. Păi, sigur, vi s-a urcat libertatea la cap. Nu mai este ordine ca pe vremuri!
Nemulțumirea din prezent invocă automat geniul luminat de lampă al șefului de scară, al responsabilului cu propaganda sau al profesoarei de geografie, fost coordonator UTC, genul care-și pune mîinile pe burtă în fața clasei și declamă, oră de oră: „Ceaușescu n-a fost prost!“. De ce e ultima atît de dubios de specifică? Tot din cauza democrației, firește.
Vedeți voi, aia e problema României, e prea multă democrație. Sînt oamenii prea liberi să spună și să facă lucruri. Și să gîndească chestii? Am văzut cu toții cum stăm în testele PISA, hai să nu exagerăm.
La prima vedere, o asemenea afirmație ar părea reflex de moș senil sau de babă stupidă. Atîta i-a bătut la cap comunismul cu „democrație – rău!“, că au rămas bătuți în cap și după revoluție. Așa ați crede. Și ați greși.
De fapt, povestea n-are nici o legătură cu comunismul. Intenția e mult mai primitivă de atît, și e destinată unui public și mai primitiv. Alb – negru, bine – rău. Fără nuanțe, fără moderație. Democrația e rea, deci un regim autoritar e bun. Cine are un regim autoritar așa, mai pe lîngă noi? Republica Moldova, desigur.
Rețelele sociale colcăie de conturi care se pretind umane și care varsă, mereu și mereu, otrava asta în ochii fraierilor. Iar fraierii ajung să creadă că, într-adevăr, libertatea și democrația sînt ceva nasol, pentru că, uite, acum avem peste tot corupție și hoție. De fapt, corupție și hoție aveam și atunci gîrlă. Da’ n-aveam dreptul să știm.
„Dar, uite, comunismul era idilic în poze generice rusești și bunici generate de AI!“ Desigur, dar cînd anume: cînd erau umplute ocnele comuniste de exterminare cu nevinovați? Cînd erau deportați dujmanii regimului în Bărăgan pentru că-i purtau pică? Cînd toată lumea făcea foamea în întuneric și spunea poezii patriotice ca să nu dîrdîie de frig? Cînd femeile mureau de la avorturi făcute de măcelari, pentru că medicii nu aveau voie? Cînd programul la TV consta în două ore? Apropo, era act de trădare să tai curentul cît ținea primul bou al țării un discurs în care mînca căcat despre producția record la hectar!
„Dar în comunism era pace!“ Ia un gît din sticla de Moët. Și nu, cei 45 de ani de comunism nu au fost pace. Au fost un război lung și crud contra omeniei, contra libertății, contra curajului de-a gîndi și de-a vorbi deschis, contra dreptului de-a vedea alte țări de aproape, nu prin gardul de sîrmă ghimpată care ne apăra de democrație. Un război din care România a ieșit cu valorile morale distruse, iar națiunea s-a bucurat și se bucură de binefacerile PTSD-ului.
Au fost jumătate de secol de izolare și abrutizare, de înapoiere și imbecilizare. Iar cînd România a fost scuturată în sfîrșit de comunism, au rămas în urmă comuniștii și securiștii, gata să preia conducerea democrației originale pe drumul capitalismului sălbatic, în care singura formă de libertate, blamată, dar și invidiată, a fost aia de-a jefui cu nesimțire în grup securizat, pardon, politizat.
Hoția protejată de legea strîmbă nu e libertate. Măgăria în grup organizat nu e democrație. Ar vrea ea să fie percepută așa, dar nu e. Și nu trebuie lăsate să se confunde. De fapt, e foarte simplu: Democrația creează și trăiește prin Cetățeni, despotismul prin slugi. Dacă mai auziți pe cineva smiorcăindu-se pe tema excesului de libertate, dați-i mental peste bot: „Taci, slugă, că n-ai avut niciodată!“.