Imediat ce n-a mai fost prim-ministru, Iorga s-a repezit cu și mai mult nesaț asupra scrisului. Media de 37 de cărți pe an a sărit la peste 40. Gigantic și impetuos, bărbos și neobosit, înfometat de lectură și de cerneală, Iorga scria și în timpul meselor. Scria în pauzele de la catedră, în tren, în mașină, în mers, în somn și, susțin apropiații, scria chiar și în timpul partidelor de amor. Din această pasiune iepurească pentru cărți i se nășteau în fiecare zi zeci de pagini de istorie, de eseu, de dramă, de poezie, de articole polemice și de recenzii. Opera lui voluminoasă a început să se rostogolească peste ambițiile altora și a strivit vanitățile mai multor triburi culturale. Un război icnit, presărat cu insulte violente și lovituri din rărunchi, a izbucnit între Iorga și tripleta tinerilor istorici Giurăscu, P.P. Panaitescu și Gheorghe Brătianu. Tuspatru erau susținătorii lui Carol al II-lea, doar că tinereii aveau limba mai sprintenă. Iorga s-a mai contrat cu Lucian Blaga, cu Arghezi și cu Garda de Fier. Firește, el își vedea de treabă cu turneele prin marile universități europene, îi dădea înainte cu scrisul și făcea eforturi să nu fie sufocat sub ploaia de titluri și distincții venită de pretutindeni. Dar imboldul de a-i zgîndări pe alții avea meritul de a-i clădi un grup de dușmani aproape la fel de mare ca opera lui scrisă. Cel mai periculos dintre ei, Legiunea Arhanghelului Mihail, l-a luat la ochi cu un pistol ce urma să tragă cîțiva ani mai tîrziu. Iorga a criticat Garda de Fier cu inconștiența și eroismul unui șoarece dentist care examinează pisica. Cînd Căpitanul i-a adresat o scrisoare deschisă, acuzîndu-l de necinste, Iorga i-a recomandat tratament psihiatric.
Protestele lui la uciderea premierilor I.G. Duca (1934) și Armand Călinescu (1939) au fost resimțite de legionari ca niște dușuri galbene și puțin sărate. Cînd lucrurile s-au îngroșat, odată cu venirea la putere a Gărzii de Fier, Iorga s-a retras și de la Universitate, și din casa din Dorobanți, și din cea de la Vălenii de Munte, mai ales că ambele fuseseră afectate de cutremurul din 1940. Așa că asasinii legionari s-au văzut nevoiți să-l ridice de la vila lui de la Sinaia, unde tocmai încheia un tom greu de cărat, Istoriologia umană.
Marele și infatigabilul istoric, genialul grafoman, apostolul și protectorul culturii române de la începutul veacului XX a fost tîrît și împușcat la Strejnic, de o mînă de idioți îmbrăcați în haine de piele, al căror palmares de lectură abia dacă încăpea într-un lăcaș de cartuș.