Nicolae Iorga nu împlinise 18 ani cînd fermecase Universitatea din Iași. Era enciclopedic, poliglot, sclipitor, avea o memorie fenomenală și o capacitate nelimitată de muncă. Își petrecea timpul scriind cărți, lucrări științifice, articole de presă, poezie și teatru, ținea discursuri și polemiza, absorbea cunoaștere prin toți porii și clădea zi de zi o operă monumentală, care inunda cu umbra ei creatoare spațiul public și academic.
Pe la 1889-90, viața era mai imprevizibilă, iar biologia se grăbea. Chiar dacă avea vocație de savant, Iorga nu se sfia să-și încerce norocul cu femeile. Pe lîngă frumusețile întîmplătoare ale străzilor cu felinar, cărora le explica năvălirile barbare, Iorga cerceta și monogamia, logodindu-se în cîteva rînduri cu Ecaterina Botez, o brunetă nărăvașă, căutată de mulți ofițeri pentru lecții de călărie, dar care avea un raport zestre-sîni dezavantajos. Așa că, la 19 ani, savantul a optat pentru mai mustăcioasa, dar mai bogata Maria Tasu, căsătorindu-se cu ea pentru următorii zece ani.
Pe spezele Universității din Iași, Iorga își începe periplul universitar extern și cucerește pe rînd profesorii din Italia, Franța, Anglia și Germania. E inutil să spunem că a adăugat celor patru limbi pe care deja le vorbea (franceza, italiana, latina și greaca) engleza și germana. Ca să-și rotunjească lexicul germanic și-a însușit, în pauzele dintre doctorate, și grupul limbilor nordice.
Iorga era genul de savant ambulant, care prefera să învețe mergînd, călătorind și vizitînd, așa că, în timp ce-și construia mormanul de diplome și titluri, scotocea prin arhivele din Berlin, Leipzig, Paris, Dresda, München, Innsbruck, Florența, Milano, Napoli, Roma, Veneția, Londra. În 1894, cînd a revenit în țară, aducea dovezile unei activități științifice și publicistice impresionante, derulate în reviste și universități prestigioase.
La București susține în fața unei comisii conservatoare, plină de aere și de vanități, examenul pentru un post de profesor. Iorga pică acest examen cu o prelegere pe care auditoriul nu era încă pregătit s-o înțeleagă și trebuie să se resemneze cu un post de suplinitor. După ce mai călătorește un sezon și mai publică un snop de cărți, Iorga revine în fața comisiei cu ceva mai tern și obține, în 1895, la 24 de ani, postul de profesor de istorie universală la Universitatea București.
Tot în 1895, înainte să devină tradiționalist și susținător al culturii țărănești, Iorga se înhăitează cu antisemitul universitar A.C. Cuza și fondează Alianța Antisemită Universală. Mica modă marxistă care bîntuia pe atunci universitățile îi alimentează elanul polemic și Iorga începe să-i atace în presă pe savanții bătrîni de orientare liberală. Unul dintre ei, Grigore Tocilescu, bun țintaș, îl provoacă pe Iorga la duel. Dar prietenii intervin și pun capăt confruntării, scăpînd cultura română de o pierdere fatală.