„Strămoșii noștri ar fi preferat moartea”, spunea Iorga în 1918, după ce România a semnat umilitoarea pace de la Buftea cu Germania. E drept, marele istoric își striga vitejia de la Iași, apărat de tranșee, baterii și fascine, dar vorbele lui însuflețeau masele. Mai ales țărănimea aștepta minuni de la el și privea cu înfrigurare spre barba lui stufoasă, din care spera să țîșnească o nouă cerere de reformă agrară. Nici n-au așteptat mult, căci Iorga i s-a adresat lui Brătianu în stilul lui letal: „Așa cum ai împușcat țăranii pentru ca boierii să prospere, acum vei împușca boierii pentru ca țăranii să prospere”.
După retragerea trupelor germane, Iorga a înaintat spre București și și-a repornit industria scrisului. A ținut discursuri memorabile în public și la Academie, a participat personal la marea adunare de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918. Regele Ferdinand nu prea l-a băgat în seamă, dar regina Maria s-a lăsat pilotată de el și, chiar dacă marele istoric n-a fost acceptat la tratativele de la Paris, ideile lui au fost prezente prin intermediul reginei.
În 1919, Iorga s-a răfuit cu colaboraționiștii. A încercat, fără să reușească, îndepărtarea profesorilor germanofili din Universitate, dar a iscat un scandal de pomină, în care s-au avîntat toți supraviețuitorii războiului. Conflictul său cu istoricul artei Alexandru Tzigara-Samurcaș a ajuns la tribunal, și ar fi ajuns în faza de parastas dacă nu ar fi fost intervenția unui grup de studenți care au reușit, douăzeci la număr, să descleșteze mîinile vînjosului Iorga de pe grumazul artistului Tzigara-Samurcaș.
Totuși, Iorga a avut și succese în această campanie. A blocat accesul în Academia Română al lui Constantin Stere, fostul lui camarad ideologic, cu care a împărțit doctrina suferinței și a geniului țărănesc.
Și Arghezi colaborase cu nemții, iar pentru asta făcea reumatism la penitenciarul Văcărești, alături de alți germanofili, între care Ioan Slavici. Dar, pentru Arghezi, Iorga a intervenit la regele Ferdinand. Pînă la urmă, regina Maria, care gusta poezia obraznică a lui Arghezi, a fost cea care l-a scos de la bulău.