Caţavencii

Istorii corecte politic – Decebal și Traian

În inima Daciei, într-o dimineață cețoasă, armatele lui Decebal și Traian s-au întîlnit la Tapae. Defileul îngust, armatele largi… confruntarea finală nu putea fi oprită.

– Cine cutează să ne stea împotrivă? tună Decebal către credinciosul Gerula, trimis în recunoaștere.

– Niște băieți care poartă pene…

– Aha, cred că înțeleg…

– Și un soi de fuste…

– Bănuiala devine sigură…

– Și cică sînt aici la marș.

– Acum e clar. Sînt…

– Nu, nu sînt.

– Dar ce sînt?

– Sînt SPQR.

– Tu sau ei?

– Eu sigur nu. Hai să zicem „celelalte persoane“.

– Adică ei.

– Adică nu e frumos să le presupui genul, Decebal. Pînă și marele Caesar era genderfluid și se identifica în funcție de situație.

– Bine, fie ca tine. Deci ce ziceai că sînt?

– Tu eșți un bărbat alb privilegiat, iar identitatea lor de grup e SPQR

– Ce înseamnă SPQR?

– Mai nimic, pentru că Roma se află în perioada de aur a epocii imperiale. În orice caz, sînt mai mulți decît noi și asta e foarte bine.

– De ce???

– Pentru că așa putem să ne luăm de ei cu tupeu și, după ce armata noastră ia bătaie, să ne plîngem că sîntem o minoritate oprimată în propria țară.

– Vrei să spui „dacă ia bătaie“.

– Nu, nu vreau să spun „dacă ia bătaie“.

– De ce?

– Pentru că nu susțin violența împotriva femeilor, Decebal, și nici tu n-ar trebui s-o faci!

*

– Dă-te, bă, la o parte, să trec eu! strigă Decebal.

– Ba torna, torna, fratre, să trec eu! strigă, la rîndul său, Traian.

– Nu se poate. Eu trebuie să trec, pentru că drumul ăsta e moștenire de la mama! stărui Decebal.

– Greșești teribil, compadre al națiunii. Drumul asta îl voi lasă moștenire fiilor mei cînd îl vom termina de făcut! argumentă Traian.

– Ce vrei să zici?

– Vreau să zic că noi chiar muncim în țara asta!

– Ba eu cred că vrei să spui, de fapt, că țara noastră e atît de frumoasă și de bogată că au venit italienii la muncă în România, replică Decebal.

– Da, pentru că dacii sînt asistați social fără dinți! Ia zi, poți să strigi „Pe-Se-De“ fără să șuieri ridicol? Nu poți!

– Fără dinți ești tu dacă mă dau jos de pe cal la tine!

Oana fight me, cabron? În săbii ninja să ne tăiem sau în sparanghel să ne dovedim?

– Ba în luptă, că-i mai dreaptă!

– Excelent, își frecă Traian palmele de fericire. Dacă vrei luptă, să fie lupta după standardele greco-romane. Deci, hai mai întîi să ne dezbrăcăm în pielea goală și apoi să începem să ne tăvălim prin praful drumului și…

– Bă, stai puțin. Toată chestia asta sună cam…

– Decebal, vrei să spui că ești…? Nu ți se pare că este o atitudine retrogradă, mai ales cînd sîntem în anul curent 101?

– Evident că nu vreau să zic asta, toată lumea știe că dacii erau cei mai avansați în materie de civilizație dintre toate popoarele lumii.

– Atunci care e problema?

– Hai să zicem că nu știu să fiu mîndru în sensul ăla…

– Nu-i nimic, hai că te învăț eu!

– ȚI-AM ZIS DEJA CĂ DACII SÎNT CEI MAI AVANSAȚI, CUM SĂ MĂ ÎNVEȚI TU PE MINE ÎN DACIA???

– Decebal, liniștește-te! Nu sînt ungur, sînt vărul tău din Spania, după standardele locale este perfect acceptabil. Ba, dacă eram în Vaslui, era chiar obligatoriu din punct de vedere social.

–- Ai dreptate, scuză-mă, m-a luat valul.

– Așa e mai bine.

– Și cum propui să facem? Lăsăm armatele pe avarii și mergem la una mică?

– Decebal, această propunere este o insultă subtilă la adresa masculinității mele fragile sau doar o urmare naturală a propensiunii tale pentru alcool?

– Eu port fes vara. Pe cine acuzi tu de subtilitate?

Exit mobile version