Munţii Dolomiţi sînt bîntuiţi de români. Zînele şi spiriduşii care susţineau în anii trecuţi turismul internaţional montan au fost înlocuiţi de chelnerii ardeleni şi cameristele valahe, care au o contribuţie la fel de legendară la profitul zonei.
Lanţul de mici staţiuni italiene înfăşurate pe Sella Ronda e paradisul circular în care schiorii lumii vin să coboare pîrtii austriece fără să fie nevoiţi să mănînce, la sosire, varză fiartă şi găluşte cu chimion. Bucătăria italiană, organizarea germană şi peisajul elveţian fac din Dolomiţi un fel de şaorma pentru cunoscători, peste care, acum zece ani, a fost adăugat un muştar iute în mişcări, de fabricaţie românească.
Cu bunul obicei al năvălitorilor, românii i-au alungat pe localnici din slujbe. Mai ieftini, mai harnici şi gata să accepte condiţii de lucru medievale, compatrioţii noştri aveau să arate, cu timpul, calităţi uimitoare. Vorbesc cu toţii o italiană molipsitoare, pe care trebuie s-o vorbit dacii după bătălia de la Tapae. Apoi, fiindcă zona e de influenţă germană, vorbesc nemţeşte cu accentul austriac care garantează bacşişul. Faţă de chelnerul italian, imobilizat de tabieturi, subjugat de spaghetti, limoncello şi gel de păr, chelnerul român e mult mai dinamic. El se mişcă între diploma de ASE şi masa clientului cu iuţeala unui tren pe care nu e dispus să-l piardă, avînd mereu pe faţă un zîmbet lăţit de efectele vitezei. Chelnerul român duce tava ca pe un trofeu, ghiceşte din priviri, apare şi dispare odată cu dorinţele clientului. E apreciat pentru eficienţă aşa cum e apreciată oaia pentru lînă şi capra pentru poziţia care îi poartă numele. Hotelurile din Vigo di Fassa, Canazei, Marmolada şi hanurile de pe platoul alpin funcţionează doar cu personal născut în jurul Carpaţilor. Practic, serviciile dedicate cazării, mesei şi schiatului sînt controlate de urmaşii lui Decebal. Geţii, carpii şi agatîrşii sînt reprezentaţi şi ei de femeile de serviciu din Republica Moldova. Dacă vrei să beneficiezi de preţuri reduse, de ponturi sau de porţii mari e destul să înjuri ca la Bucureşti. Vei fi recunoscut imediat şi pus sub protecţia unei reţele de compatrioţi fiabili care ştiu să procure orice, oricînd.
Românii sînt atît de apreciaţi încît italienii le încredinţează pur şi simplu afacerea. Un absolvent de drept din Cluj, ajuns şef de sală într-un hotel de patru stele, vorbeşte patru limbi şi ruseşte. Are diplomă de somelier, licenţă de bucătar, lucrează 12 ore pe zi în trei tipuri de smoking, cîştigă peste 3.000 de euro, iar patronului i se pare că se mulţumeşte cu puţin. Un chelner sau o cameristă nu coboară sub 1.700 de euro fără ca diploma în matematici, ASE, litere sau inginerie să-i împiedice. Deştepţi, iuţi, adaptabili, depăşindu-i cu mult pe localnici, românii domină iarna italiană cu autoritatea unor eschimoşi. Asta pînă la vară, cînd coboară pe coasta Adriaticii şi relansează turismul estival împotmolit în măsurile lui Mario Monti.
Publicat în Cațavencii, nr. 3 (81) 2013