Între mine și KLM s-a țesut, de mulți ani, o fidelitate pe care am și oficializat-o prin cardul Flying Blue (în vechea redacție Cațavencu a circulat, la adresa mea, un distih: ”Cel mai mult îi place porcul, / KLM-ul și New York-ul”). Ani de zile am avut statut Gold, apoi, rărind zborurile, m-am oprit la Silver. Adică un fel de fruntaș de mijloc, avantajat că pot lua un bagaj în cală fără să plătesc în plus și că pot “să fac check-in” (eschiuz mai frenci) la contoarul Priority, cum se numește, în engleza de aeroport, locul ăla unde coada e mai mică.
Marțea trecută, nesocotind tradiția populară, aia cu trei ceasuri rele, am zburat din nou cu KLM pe ruta București-Amsterdam-Marsilia, împreună cu soția mea. La Priority, un băiat din organizația de tineret a KLM, cred, mi-a vorbit mieros, mi-a spus “domnu’ Morar” (în avion, cînd ești la biznisclas, una din alifiile care ți se servesc pentru îngrijirea orgoliului e că ți se spune pe nume). Am dat bagajul mare și, uitîndu-se acest tinerel la noi, și-a zis că e momentul: mi-a spus, ca și cînd mi-ar fi făcut un favor, că avionul este foarte plin și că el mă sfătuiește să dau și geamantanul de cabină la cală, că, oricum, la poartă, șefa de echipaj mi-l va lua. Victimă a politeții, l-am dat.
La poarta de îmbarcare am fost surprins să văd că eram, poate, singura victimă. Am văzut un tip, care nu a urcat pe la Priority, deci scăpase de insinuanta voce a tînărului kaelemist, cu două valize de mînă! Bau-baul șefei de echipaj nu a fost conectat, lumea a intrat cu ce avea la ea.
Incidentul nu ar fi fost incident dacă, ajunși în Amsterdam, după trei ore de așteptare, din patru cît avea escala, n-am fi fost anunțați că avionul de Marsilia nu va circula. Cursa a fost anulată din cauza vremii. Urma să vină, ce de drept, o furtună impresionantă peste aeroport. Ne-am prezentat la contoarul KLM, unde ni s-a propus o cursă a doua zi, dar nu direct la Marsilia, ci prin Paris. Am acceptat și am cerut, așa cum prevăd drepturile pasagerului, găzduire peste noapte. Nimeriserăm o domnișoară înțepată (vorbesc în sens figurat), membră, și ea, a organizației de tineret KLM, care ne-a spus să ne căutăm noi hotel, să intrăm pe Internet. Am cerut, cum prevede regulamentul, un “voucher” pentru cazare, iar înțepata de la ghișeu ne-a retezat-o (iar vorbesc la figurat) scurt: plătiți dvs., iar noi vă decontăm 120 de euro pe noapte. Pentru amîndoi. Am întrebat-o ce fac dacă nu am Internet (încă nu e obligatoriu să ai telefon la tine) și nici bani de avans (nici asta nu e obligatoriu). Răspunsul kaelemistei a venit scurt: dormiți pe bancă în aeroport! Altă întrebare! Nu, altă întrebare n-am mai avut, am mers la duty-free să dăm înapoi parfumul cu care-mi cadorisisem soția, pentru că, odată ieșiți, nu putem intra cu lichide. În holul de sosiri, am prins începutul cozii la biroul de rezervări hoteluri. Doamna de acolo, nepoata unor onorabili locuitori din India, ne-a propus niște hoteluri în centrul vechi al Amsterdamului, cu camere de la 350 de euro în sus. Ba chiar găsise un hotel mai aproape, nu chiar în centru, la 520 de euro. Pentru o noapte.
Partea proastă e că, lăsîndu-mă sfătuit de funcționarul kaelemist de la București, eram lipsit de valiza de cală, adică de medicamente (de la o vîrstă, medicamentele călătoresc cu tine), de pijama și de haine de schimb. Da, la București am fost abuzat, iar asta, dacă am ajunge la tribunal, ar trece pentru toate completele de judecată drept “abuz de slăbiciune”.
Revin cu povestea în aeroportul Amsterdam. Apelez la telefonul mobil, unde am aplicația booking, și rezerv o cameră, peste pragul de preț propus de compania aeriană, la un onorabil Ibis de lîngă aeroport. La un preț. Cînd am ajuns la hotel, o doamnă, nepoata unor onorabili cetățeni din Surinam, ne-a luat cu 50 de euro mai mult decît prețul booking. Mi-am ieșit un pic din conturul de politețe și i-am spus că vreau să vorbesc cu șeful recepției. Brusc, a readus în discuție suma inițială, obținută prin rezervarea online, cu scuze că ei “așa i-a dat sistemul”.
În timp ce stăteam la coadă, s-a format o alta, pentru pasagerii unei curse Easyjet anulate, aduși de companie la hotel, cu masă oferită la restaurantul de acolo. Boieri serviți ca la carte. Easyjet e o firmă low-cost. La o rapidă comparație, însă, Easyjet iese bine, are grijă de pasagerii ei, care nu trebuie să alerge chiauni să-și găsescă unde să petreacă noaptea după ce li s-a anulat un zbor, în vreme ce KLM este o firmă low-cost scumpă și cu pretenții. Revenind la engleza de aeroport: Shame on you, KLM!