Dacă filmul insistă să-și spună Mistress of Evil, iar protagonista să poarte o pereche de coarne, concluzia din titlu vine de la sine. Și, să fim sinceri, o Angelina Jolie care plonjează în zbor în timp ce mugește nebunește ca un Stuka sună cît se poate de îmbietor. Profund idiot, firește, dar îmbietor.
Continuările au nevoie să-și descleșteze fălcile încrîncenate în rictusuri nervoase. Și, uneori, de o rangă care să le desprindă și bucile una de alta, doar-doar vor pune capăt scenariului constipat care le împinge în praful memoriei.
După ce primul Maleficent a învîrtit fuiorul și a tors un fir narativ simpatic și pe-alocuri inedit, toată atmosfera sinistră de regret, ură, mînie și răzbunare se putea duce liniștită acasă, pentru că în lumea de basm nu-și mai găsea locul. Binele învinsese, eroina își regăsise liniștea, pacea, bunătatea și ocazia să-l facă terci pe porcul ăla de antagonist. Arcul era complet și orice adăugire de prisos.
Era, desigur, loc gîrlă pentru o poveste cu haz, cu puțină aventură, cu mici tentative de-a nu se lua prea rău în serios, cu CGI bun presărat peste film ca magia peste fiarele legendare din peceți și herburi, cu replici spirt și, în general, cu un chef cumplit de joc și joacă. Așa cam cum a fost Thor: Ragnarok.
Și nu-i vorbă, ar fi avut cu ce. Angelina Jolie e nebună de legat în particular, dar pe ecran demența îi servește de minune să intre în rol. Michelle Pfeiffer, după ce a fost Domnița Șoim, avea chef să fie și o babă superb de sinistră. Scenariștii, însă, au avut chef doar să însăileze bucăți disparate de Shrek 2, Dances with Wolves, Lord of the Rings și sezonul ratat din Game of Thrones, rezultatul final arătîndu-se, în toată lipsa de splendoare, a fi o telenovelă. Una probabil infinit mai proastă decît mediocritățile sud-americanilor.
Dialogurile de debut te fac să te ascunzi în scaun de rușine că participi la așa ceva, iar în contractele actorilor în mod cert a fost o clauză numită „Spor de penibilitate”, pentru că altfel e greu de crezut că niște oameni cu talent și simț critic ar fi acceptat asemenea roluri fade și asemenea replici toante.
Și dacă mîndrele amintite mai devreme sînt criminal de subfolosite, fie prin prisma rolului sărac în nuanțe sau, și mai ridicol, în scene, restul distribuției se sufocă în sumedenie de roluri de umplutură menită să tîrîie după ele fire narative glorios de neinteresante.
Filmul întreg merge poticnit în jenă și plictiseală spre bătălia de final, unde CGI-ul de proastă calitate, chiar și comparat cu originalul de acum cinci ani, își dă într-un mare petic, pe care probabil spectatorii ar trebui să și-l pună asemenea piraților peste ochi, ca să-și salveze văzul de la o asemenea ignominie.
Maleficent: Mistress of Evil nu e rău, e înduioșător de tîmpit. Atît i-a dus capul și bugetul pe oamenii ăia. În cel mai bun caz, filmul e o alternativă la urcatul vacii cu funia pe casă sau la aruncatul nucilor în pod cu țăpoiul. În fiecare din cazuri te simți nătărău că participi la așa ceva, dar în ultimele două măcar faci mișcare.
Maleficent: Mistress of Evil. R.: Joachim Rønning. Cu: Angelina Jolie, Michelle Pfeiffer.