Nu mi-a trecut prin cap că articolul precedent va avea atîta efect. Credeam că lista de „expresii frumoase“ e un accident, o năzbîtie a minților leneșe, o conjunctură nefericită a astrelor potrivnice și a cadrelor didactice pe puncte. Cum să-și imagineze cineva rațional că elevii învață la școală să nu gîndească, să nu vadă, să nu audă? Ce părinte e atît de nebun, încît să-și îndemne progenitura să fure, doar ca să ia nota zece la limba română? Poate nu știați: expresiile frumoase sînt obligatorii la compunerile elevilor. Cei care îndrăznesc sau au inconștiența de a nu le folosi plătesc scump rătăcirea. În clasele I-IV sînt trimiși să-și refacă blestemata compunere, de atîtea ori cît e necesar să-și facă norma de bășini metaforice. Iar în ciclul secundar, pîndește la colț liceul, care nu poate fi accesat fără o medie mare. Iar media mare nu merge fără nomenclatorul de expresii frumoase. Nu contează că nu le folosește nimeni și nu le înțeleg nici jumătate dintre elevi. Ele trebuie să otrăvească picul de creativitate ori de originalitate al elevului. Cînd examenul e la adăpost, literatura română e pusă cu gîtul pe butuc.
– Boieri dumneavoastră, rușinatu-m-au păgînul! – îmi vine să spun. Eu spun, eu aud. Și ce aud? Expresii frumoase. Iată încă un calup:
Siluetele fugare ale capetelor negre. Boturile catifelate ale turmelor. Capul cu botul mic, catifelat și umed. Blana moale, mătăsoasă. Căprioara își azvârle picioarele în fuga fulgerătoare în salturi de săgeată. Boii sunt mici, aproape niște viței și merg încet suflând aburi groși pe nări. Iepurii săreau ca lăcustele. Boii îl privesc duios, suflete mute, poate îi înțelegeau vorbele și îl iertau pentru bicele pe care le dăduse până atunci. Mieii negrii și creți bigăie subțirel. Un pui de câine lup, frumușel, dar nevolnic încă, cu una dintre urechi ascuțită și cu cealaltă pleoștită. Privighetoarea, cântăreața nopților. Ciocârlia, cântăreața luminii și a muncii. Ciocârlia își porni cântecul în puzderia de aur. Pui mic și fricos. Muget înăbușit de durere. Zbieret adânc, sfâșietor. Lupul poposește pe labe, în hățișuri și privește nemișcat. Veverița hoinărește ca o deșucheată, pădurea întreagă. Rândunica tăie văzduhul ca o săgeată.
SENTIMENTE EXPRIMATE ÎN CUVINTE: Eram fermecați de atâta frumusețe. Plini de fericire. Bucurie tristă. Mișcare neostenită. Simțământ stăruitor și neînțeles. Chiuiam de bucurie. Tremuram din toate mădularele. Roșu ca racul fiert. Îmi venea să mă ascund de rușine. Erau dragi ca lumina ochilor. Ramase împietrit. Înmărmurit de groază. Plini de încântare. Și-a luat inima în dinți. Inima îi bătea mai tare ca niciodată. Vocea tremurânda. Ochii în lacrimi. Pe fețele tuturor se vedea fericirea. Simțământ stăruitor de milă. Ochi îndurerați. Ochii surâdeau de fericire. Picuri mari, lacrimi de fericire, izvorau în neștire din ochii lui. Ca toate făpturile apăsate de necazuri, s-a închis în sine. Îngăduitor și tăcut. Răscolit de amărăciune.