Cea mai mișto chestie cu salariile profesorilor a fost ce le-a propus Ciucă săptămâna trecută ca să renunțe la greva începută luni: viitorul guvern va trece Educația printre priorități.
Deci profesorii să renunțe pentru că viitorul guvern va avea ca prioritate Educația. Mai repede aș face împachetări cu rahat de porc în Piața Universității, cântând din Verdi după posibilități, decât să simt infinita rușine de a pronunța așa ceva. Mă întreb: dacă aș fi fost sindicalist, ce reacție aș fi avut? În sensul: ajungeam în pușcărie sau nu?
Fix asta a fost marea problemă a Educației în ultimii 33 de ani: nu a trecut-o nimeni printre priorități, nu s-a găsit un premier, o coaliție aflată la putere care să spună clar: Educația e o prioritate!
Mi se pare la fel de penibilă ca slăvirea vocației și rușinea față de bani. Profesorii trebuie să fie dedicați, însemnați de Dumnezeu cu semnul condeiului după ureche și într-o continuă pregătire profesională. Pentru ce le trebuie bani? Să iasă, să golănească, să preacurvească? Să stea în biblioteci, nu au nevoie de bani. De ce nu se fac cămine pentru profesori? Asta da întrebare. Și să stea închiși acolo, să li se dea voie să se ducă doar la școală și atât.
Debilă societate. Nu mai înțelegem rostul protestelor, rostul drepturilor, ideea, măcar ideea de trai decent, mirosul demnității.