Caţavencii

Mitologii corecte politic – Muncile lui Hercule (I)

În cetatea Micenei, atmosfera e apăsătoare. Viteazul Hercule a fost chemat în fața lui Heuristeu. De ce? Nimeni nu știe nimic. Poate ca să-l felicite pe erou. Poate ca să-i dea un bonus. Poate…

– Spune-mi HR, ca între prieteni, îl îmbie suveranul, deși nimic din întîlnirea aceea nu părea prietenesc. Hercule, te-am chemat să discutăm anumite aspecte problematice ale activității tale, aspecte care, dă-mi voie să-ți spun, mă tem că nu se aliniază cu codul nostru intern de bune practici, ca să nu mai vorbim de deviații de la bunele maniere – și, te rog, nu mai sta cu clanța în mînă cînd vorbesc cu tine, e revoltător!

– Și ce-ai vrea să fac cu ea? N-avem pantaloni, deci n-am buzunar în care s-o pun. Vrei s-o las pe jos, să calce cineva pe ea? Sau vrei să spui că e vina mea că sînt un angajat model și rup ușa cînd vin la muncă?

–  Nimeni nu spune nimic, dragă Hercule. Dar avem niște escalări… De exemplu, leul din Nemeea…

– Leul prin a cărui blană nu trece sulița? Gata, s-a rezolvat! Trece, domnule, ca prin unt!

– Ba nu s-a rezolvat deloc, Hercule, pentru că leul cere acum consiliere ca victimă a unui abuz sexual! Și uite, avem hidra. Monstrul căruia îi cresc două capete în locul celui rupt…

– Da, dar numai dacă ești îndeajuns de idiot să faci asta. Dacă vrei să faci treabă îi rupi epoleții și după aia se dezintegrează singură în mormanul de viermi și șobolani din care e compusă.

– HERCULE, EU ZICEAM DE HIDRA DIN LERNA, NU DIN DACIA!!!!! În fine, oftă el, să trecem mai departe. Uite, persoanele non-umane de orientare aviară din Stymfalos…

– Vrei să zici păsările stimafaliene?

– Nu vreau să zic așa ceva pentru că s-ar putea interpreta că le-am presupus genul tip.

– Genul tip?

– E o chestie din zoologie, nu mă pune să-ți explic pentru că sigur cineva va fi ofensat că a fost expus la educație, Zeus ferește! Și, dacă tot sîntem aici, trebuie să-ți spun că opinia publică este revoltată de modul în care te-ai purtat cu mistrețul din Erimant și mai ales cu taurul lui Poseidon!

– S-a supărat lumea că am scăpat-o de niște monștri?

– Nu sînt monștri, Hercule, sînt raw-vegan-i și antivaxxeri militanți, și merită să fie tratați cu respectul pe care-l acordăm de regulă ființelor inteligente!

Exit mobile version