Caţavencii

Momente esențiale din istoria epidemiilor pe aceste meleaguri

430 î.e.n. – Herodot scrie despre geți că erau cei mai viteji și mai drepți dintre traci, pentru că erau singurii care nu purtau măști de protecție în interior în timpul epidemiei de ciumă din acel an. De fapt, geții erau conviși că ciuma nu există. Puținii geți gata să facă o concesie spuneau că ciuma e generată de antenele 5G, care nu existau la acea dată, și, pe cale de consecință, nici ciuma nu exista.

54 e.n. – O epidemie de coronavirus izbucnește în Dacia, după ce un virus trece de la viezure la om, prin intermediul unui mânz. Conform cronicarilor vremii, pacientul zero al acestei epidemii era un om pe care-l adusese barza.

1330 – Basarab I îi învinge la Posada pe oamenii lui Carol Robert de Anjou, după ce soldații regelui maghiar, din cauză că purtau mască de protecție, sunt incapabili să miroasă capcana pe care le-au întins-o românii.

1347 – Marea epidemie de ciumă ajunge și în Țările Române, dar nu găsește prea mult interes din partea localnicilor, așa că trece mai departe.

1599 – Mihai Viteazul e avertizat să-și pună masca de protecție la intrarea în Alba Iulia, pentru că așa prevede legislația locală.

1812 – Potrivit lui Ion Ghica, în timpul ciumei lui Caragea umblau cioclii pe străzile Bucureștiului ca să adune morții și să le dea bani rudelor ca să treacă în certificat că au murit de ciumă bubonică.

1919 – Din cauza epidemiei de gripă spaniolă, actorii care urcă pe scenă trebuie să poartă mască de protecție: fie una veselă, care râde, fie una tristă, care plânge.

2009 – Izbucnește pandemia de gripă porcină. Se spune că ea a pornit de la un porc gripat, care s-a dus bolnav la birou și le-a transmis virusul colegilor, deși putea să-și ia concediu medical și să stea acasă.

Exit mobile version