Ieri, bîntuind printre standurile Tîrgului de Turism de la Romexpo, am ajuns și pe la cel al Ținutului Secuiesc. Căscînd gura la afișe/pliante, mi-am amintit că, pe parcursul recentelor mele peregrinări motivate turistic prin zonă (Balvanyos, Izvoru Mureșului, Mădăraș, Harghita-Băi, Miercurea Ciuc), am avut ocazia să verific două mituri foarte populare în discuțiile de berărie ale românilor verzi: mitul-prejudecată conform căruia localnicii nu vor să te ajute dacă își dau seama că ești român (cu varianta-consecință, larg răspîndită, că nu poți cumpăra nici măcar o pîine dacă vorbești românește) și mitul-axiomă care postulează că maghiarii din Har-Cov sînt mari consumatori de gulaș.
Mitul 1: Discriminare să fie, dar s-o știm și noi
Faza cu pîinea am rezolvat-o rapid, de la prima tentativă. Reușită: am cumpărat în Izvoru Mureșului, printre altele, și o pîine secuiască cu cartofi (2 kg = 7 lei). A fost ușor: la intrarea în magazin, tanti de după tejghea a început să-mi vorbească în ungurește dar, sesizînd că n-o înțeleg, a comutat pe românește, servindu-mă prompt și mulțumind pentru cumpărături.
Pentru a testa mitul principal, am inițiat conversații cu zeci de persoane (trecători, taximetriști, vînzătoare, chelneri), cerînd politicos indicații sau încercînd să cumpăr diverse produse/servicii. Cu excepția cîtorva oameni care n-au înțeles absolut nimic din ceea ce spuneam, chiar dacă le-am subtitrat coloana sonoră cu mîinile (o domnișoară din Balvanyos, desprinsă parcă dintr-un film mut, a mimat perfect expresia Habar n-am ce vrei de la mine), toți ceilalți au fost amabili și, deși stîlceau o română cu accent specific, mi-au răspuns, ajutîndu-mă fiecare cît și cum s-a priceput.
Verdict: Busted. Köszönöm szépen pentru ajutor!
Mitul 2: În căutarea gulașului pierdut
Pentru a verifica al doilea mit, am evitat să întreb dacă au gulaș la rulotele cu langoși și kürtőskalács din Harghita-Băi (variațiunea-divagație a mitului original e confirmată: cei mai mari consumatori de colaci kürtős sînt românii vizitatori) și l-am căutat prin meniurile restaurantelor din Miercurea Ciuc. Să ne înțelegem: este vorba despre tocănița-gulaș, aia din bucățele de carne de vită, ceapă și (eventual) cartofi, în sos gros, picant, de boia și piper. S-ar putea s-o știți din Vamă, în versiunea gătită la ceaun și vîndută la un preț exorbitant de Șoni.
Deci, după o tură a restaurantelor ciucane centrale (Hochei Club, Bandidos, Tosca, Renegade Pub), sînt în măsură să vă prezint rezultatul: n-am găsit decît supă-gulaș, varianta mai zemoasă a mitului, și a trebuit să-mi reportez pofta pentru o dată ulterioară.
Verdict: Plauzibil. Cu precizarea că rețeta s-ar putea să nu fie neapărat aia de mai sus.