Nimic mai stupid decât comparația dintre Liviu Dragnea și Nicolae Ceaușescu.
Critica la adresa PSD este înecată de fiecare dată într-o propagandă ieftină, o îmbăloșare isterică, presărată ici-colo cu trimiteri fasciste, comuniste, extremiste și glumițe care, cică, sunt dovada superiorității omului non-pesedist față de omul-pesedist.
”Ciuma roșie” și ”comuniștii” sunt vedetele zilei, iar Dragnea e asemănat lui Ceaușescu pentru că… aa, da, pentru că și unul, și altul sunt români. Tot demersul este greșit – se ratează astfel înțelegerea dezastrului pesedist și înțelegerea mecanismelor prin care se perpetuează PSD, se propagă, își mulțumește clientela și așa mai departe. Critica la adresa PSD lovește într-o zonă vag politică, vag administrativă și foarte-foarte vag o zonă care ține de valori – așa, paușal, vărsat, două kile de valori, doamnă, vă rog!
Exact asta făceau comuniștii: transferau contribuțiile de la angajator la angajat și îi scuteau de taxe pe dezvoltatorii imobiliari.
PNL și USR, foarte mulțumite altfel de măsurile fiscale ale PSD, mai de dreapta decât a visat vreodată PNL, patinează demagogic și electoral în zona unor valori-direcții primitive: libertate, democrație, anticorupție. Acolo își epuizează tot arsenalul, toată energia.
În atâția ani, peneliștii n-au înțeles ce le oferă pesediștii alegătorilor și de ce câștigă PSD alegerile. În mintea lor, ca în mintea multora, explicația e simplă, doar că nu explică nimic: oamenii sunt proști – pot fi cumpărați cu 50 de lei; oamenii sunt proști – nu-și dau seama că PSD îi minte; oamenii sunt leneși – vor să stea și să le dea PSD bani… Și tot așa, o ”explicație” care spune mai multe despre PNL și USR decât despre PSD și despre România de azi.
Nu contează că sunt contraziși de cifre, de matematică, de statistici, de Eurostat, de rezultatele alegeilor, nu, critica lor rămâne pe mai departe că PSD e votat de ”proști” (altfel, un termen atât de vag) și de leneși/săraci.
E o echivalență pentru ei între leneși și săraci, remanență a regimului băsist: sunt săraci cei care nu vor să muncească. Echivalența e generată și alimentată continuu de generațiile pline de voință și inventivitate din prezent (o altă ficțiune) și care sunt trase înapoi de generațiile mai vechi, de generațiile de oameni ”depășiți”.