Acum cîteva zile, un profesor de istorie le-a cerut iertare plîngînd foștilor săi elevi că le-a spus minciuni despre Regele Mihai. E mai bine decît să fi tăcut sau să fi continuat să se pitească în dosul justificării că „așa erau vremurile”.
Dar cu minciunile din manualele de pînă în 1989 despre istoria României cum rămîne? Cum rămîne cu minciunile prin omisiune din manualele primilor ani de așa-zisă democrație autohtonă sau cu invențiile ordinare din presa fesenistă sau fesenizată despre Regele Mihai?
Ați văzut ca măcar vreunul dintre cei ce le-au vîrît în circulație în anii ’90 să-și pună cenușă în cap fiindcă și-a dezinformat cu ticăloasă „bună” știință cititorii? I-a auzit cineva pe politicieni să zică măcar că le pare rău că l-au izgonit din țară pe Mihai I în 1990? Sau pe cei care în 1993 au vrut să impună o lege prin care Regele să fie declarat persona non grata la el în țară să prezinte scuze fiindcă au pus la cale o asemenea infamie? Pe unii dintre ei îi auzi azi spunînd pios „Dumnezeu să-l ierte…” Dar ei, în viață fiind, n-ar trebui să ceară iertare pentru relele și ticăloșiile pe care i le-au făcut Regelui?
Turnătorii și securiștii a căror misiune era să-l spioneze și să-l compromită pe Rege se smeresc acum pe întrecutelea vorbind despre Mihai I, de-ai crede că toată viața au fost monarhiști sub acoperire. Închipuindu-și poate că s-a uitat ori că s-a șters cu buretele peste tot ce-au făcut, aceste lepre prefăcute n-au nici măcar decența de a-și ține gura, ci mai dau și azi un spectacol jegos de prefăcătorie. Poate că unora dintre ei, prin vreo cută a sufletului lor smochinit, le-o fi părînd rău pentru ce-au făcut, dar cînd îi mai și auzi rostind deviza regală „Nihil sine Deo”, fără o prealabilă căință, îți dai seama că vor să-l ducă cu vorba pînă și pe bunul Dumnezeu. Nu sînt deloc sigur că în viața de dincolo există un loc pentru cei buni și altul pentru cei răi. Dar imaginați-vă că la un moment dat în Rai, unde îi e locul, Regele se va întîlni cu vreunul dintre cei care l-au turnat sau l-au supravegheat de la distanță și-l va întreba, direct, ca în viață: „Mă, cum de-ai ajuns tu aici?”. „Sire, nu mă nenorociți. Sînt sub acoperire!” De aici încolo aproape că nu mă mai duce imaginația, căci, pățit și iertător în viață, s-ar putea ca Regele să se mulțumească să constate: „N-ați pierdut vremea. Ați ajuns și aici!”.