Ah, cum trec anii, ca nouri lungi pe șesuri! Probabil că timpul trecea mai încet dacă nu construiam aceste șesuri de mare viteză, unde șmecherii își turează ultimele modele de nori și gonesc nebunește cu ele, de la T1 la T2.
Parcă ieri eram un june jurnalist, care mergea la conferințe de presă doar ca să pună o singură întrebare: Să mori tu? Și, culmea, erau mulți care nu știau să răspundă, deși erau doar două variante: da sau nu. Dacă făceai fifty-fifty, ca la Vrei să fii miliardar, aveai răspunsul garantat.
I-am pus acum aceeași întrebare domnului Șora, dar n-a vrut nici el să-mi dea un răspuns. Probabil că nu m-a auzit, deși am vorbit foarte tare, aproape că am răcnit de la fereastra apartamentului meu de la periferie, la miezul nopții, când e liniște în cartier, ca să se-audă până-n centru, unde stă domnul Șora. ”Să mori tu?” a fost strigătul care a spart liniștea unei nopți de martie, rostogolindu-se prin tot Bucureștiul ca o minge de tenis plină de câlți, pe zgura de la Roland Garros.
Evient, întrebarea a deranjat pe mulți.
”Bă, lumea doarme la ora asta!”, au apărut imediat niște voci care încercau să-mi închidă gura.
”Taci din gură, că vin la tine!”, mi-a spus un alt cetățean.
Hopa! Ce avem noi aici? O amenințare pe față. Dintr-odată, suntem în Rusia lui Putin, acolo unde ziariștii sunt intimidați și mătrășiți pentru că pun întrebări incomode și spun adevăruri care-i încurcă pe mai-marii zilei. Și cine-i mai mare ca vârstă decât toată lumea din țara asta? Mihai Șora, un om despre care e greșit să spui că e decanul de vârstă al manifestanților. E mai degrabă rectorul lor de vârstă.
Iar amenințările n-au fost numai la adresa mea. Au existat unele și la adresa televiziunii, o instituție la care țin ca la o căprioară pe care-am ucis-o din greșeală cu mâinile mele în iarna lui 1982, în timp ce puneam în scenă Bambi la Teatrul Național din București. Eu jucam în rolul principal, eram vânătorul care-o omoară pe mama lui Bambi la începutul piesei și trăiește o adevărată dramă când află că soția lui a devenit vegană.
Există, așadar, amenințări la adresa televiziunii Digi24. Au apărut persoane care cer să fie închisă. Nu sunt de acord. Nu putem să închidem instituțiile de presă, pentru că, într-o societate în care presa a dispărut, nu mai are cine să pună întrebările care contează. De exemplu asta: Să mori tu?
Care tu? N-ai tu treabă. Aici eu pun întrebările.