„Majoritatea femeilor agresate pe stradă şi-au provocat agresorii cu un comportament de piţipoancă şi un caracter de leliţă balcanică, ar trebui să fie atente cu cine umblă şi cu cine intră în vorbă, nu să dea buzna la poliţie că au fost violate“ – spunea Tudorel Butoi, expert criminalist, în direct, la TV, în urmă cu un an.
Pretextul ideal pentru ca o mînă de oengiste şi hipsteriţe să organizeze în Bucureşti „Marşul Panaramelor“, un protest de inspiraţie canadiană, care are ca scop atragerea atenţiei asupra blamării victimelor agresiunilor, asupra violenţei structurale şi a toleranţei instituţionale.
Deci joi, 6 octombrie, în faţa Tribunalului Bucureşti, la ora 17, vreo 30 de gagici deghizate în panarame se pregăteau de protest. Organizatoarele împărţeau fluiere şi pancarte cu mesaje specifice: „Vaginul meu, alegerea mea“, „Daţi vina pe agresori, nu pe victime“ şi „Make love, not rape“. Jurnaliştii dau năvală să pozeze o bunăciune blondă, pe al cărei fund scrie „Nu atinge“. O abordez pe Delia Panait, una dintre feministele organizatoare, cu o întrebare de bun-simţ: „Monica Tatoiu este feministă sau doar proastă?“. „Deşi în opinia publică Monica Tatoiu trece drept feministă, din păcate, prin declaraţiile sale, dovedeşte nu neapărat că nu este feministă, ci că nu cunoaşte ideologia“. V-am spus noi, e proastă.
Pornim spre intersecţia din faţa Bibliotecii Naţionale, unde se va face un popas de vreo oră, şi aflu de la Delia că la protest sînt aşteptate mai ales femeile agresate pe stradă. Între timp, în gaşca panaramelor îşi face apariţia un bărbat cu perucă, îmbrăcat ca o centuristă. Părul de pe picioare sfidează privitorii prin găurile ciorapilor cu plasă. Este Miroslav Taşcu, heterosexual, lector universitar la SNSPA. Spune că, pînă a ajunge la protest, a fost fluierat pe stradă de mai multe ori. Logic, arată ca un travestit penibil. Cîteva dintre studentele lui sînt în mulţime şi mă roagă să le fac o fotografie cu domnul profesor. Trecătorii privesc de pe margine panaramele, în timp ce numărul acestora creşte spre 150 de persoane. Descopăr în mulţime pe Cristian Bradea, un tip pe care l-am văzut cam pe la toate concertele hipstăreşti, şi care azi poartă kilt. Cică susţine cauza protestatarelor, dar nu a găsit prin casă o fustă normală. Panaramele încep să scandeze „Oriunde m-aş plimba, fusta mea nu-i treaba ta“ şi „Nu vrem cursuri de apărare pentru o singură plimbare“. Apoi, se aşază în cerc, ţinîndu-se de mîini, cu cîte o garoafă roşie în gură. Aflu de la una dintre ele că momentul artistic tocmai oferit simbolizează reducerea femeii la tăcere prin aplicarea stereotipurilor. Mă rog, de-ale feministelor. Mă bag printre ele şi caut şi una violată sau măcar agresată de-a binelea, dar nu găsesc decît blogăriţe care au primit mesaje anonime de la victime.
Pe margine, un bărbos la vreo 40 de ani, îmbrăcat sărăcăcios, priveşte tîmp la panarame. Îl întreb dacă ar viola ceva de pe acolo. „Bune toate, dar nu aş viola. E o prostie ce face ele aici. Mai bine cerea să crească puterea leului sau să se dea apartamente la toată lumea“, spune el duhnind a usturoi. E clar, pe foamea asta, nici violurile nu mai sînt ca pe vremuri. Toţi au chef doar de discuţii.