– Într-adevăr, preamărite Șică, de ce ai o haină cu trei numere prea mare?
Ludovic II se albi și încercă să murmure ceva, dar buzele nu păreau să-l asculte. Un novice ar fi presupus că premierul era victima unui atac cerebral care secționase legătura neuronală dintre creier și gură. Un veteran auzise destule declarații cît să știe că o asemenea legătură nu existase niciodată.
– În primul rînd, pentru voi sînt Maiorul Barosăneală! izbuti într-un final să pițigăie. Și, în al doilea, nu e haina e prea mare, ci eu am stat prea mult în jacuzzi cu admiratoarele mele și am intrat la apă, reveni el țanțoș.
Dar nu apucă să se cocoșească pînă la capăt că răbufni în scenă un alt supererou liberal:
– Vai, bunicuțo, ce nas mare ai! exclamă Turcan, mascată cu o pereche de tanga roșii cu paiete pe care scria „From Robo with love“.
Întregul guvern chicotea pe înfundate privindu-l pe Ludovic înecîndu-se în explicațiile prea vagi și în mînecile prea largi. În cele din urmă, cedă.
– Bine, mărturisesc, nu e haina mea, m-a rugat un prieten cu firmă să i-o țin puțin cît merge la pipilică! Dar banii sînt ai mei! protestă Ludovic II. Am muncit pentru ei!
– Adică i-ai găsit în buzunare? întrebă umbra neagră.
– Da! recunoscu Șică II, mirat că Marele M are nevoie să i se explice ce e aia muncă pentru un politician. Da’ tu cine ești? se întoarse el spre Turcan, încercînd să abată atenția de la propria-i nimicnicie.
– Eu sînt sora din România a lui Liberty Bell, protectoarea democrației, îi răspunse Turcan. Sînt Clopotul Liberalității! spuse ea cu mîndrie.
– Mda, un surd îți mai lipsește, observă umbra neagră.
– Guvernul întreg e surd la nevoile României, îi răspunse Turcan zîmbind misterios și satisfăcut.
– Uite, că tot veni vorba, mormăi umbra neagră, aveți deci Căpitanul Finanțist, Maiorul Barosăneală, Clopotul Liberalității, dar aveți voi și un lider supererou? Cine vă conduce pe voi?
– Cum cine? Generalul Electric!
– Și ce general e ăsta?
– Cred că de artilerie… mormăi încurcată Turcan. În orice caz, el însuși este o baterie mereu în stare de alertă. Aude tot.
– Baterie? întrebă încurcată umbra neagră.
– Da, baterie. O pilă electrică, dacă vrei, adăugă Turcan, știind că Marele M este uneori cumplit de ignorant în materie de noi tehnologii.
Umbra neagră privi total întîmplător în direcția icoanei făcătoare de guverne și își șopti deprimată:
– Era și normal ca un asemenea guvern să aibă drept lider o pilă cu urechi.
