Amorașul rosti sacramental „Să-și primească osînda!“ și plesni din degete. Ludovic II închise ochii și regretă că n-are nici o poză cu icoana făcătoare de guverne a sfîntului Klaus, s-o pupe pe spate pentru noroc și pază contra relelor. Mă rog, contra relelor nu prea funcționa, pentru că Turcan, Violeta și Cîțu i se aflau în preajmă, indiferent de cît ar fi pupat. Și pupase, slavă turului! N-avea el țigări fumate care să fi văzut atîtea flotări din buze!
Cînd, în final, deschise din greșeală ochii, văzu că se află în sala cea mare a unei vile în care prostul gust probabil că-și organiza orgiile. O canapea rococo trona glorios sub un cap de rîs împăiat, rîs care purta un fes turcesc pe-o ureche și cristale Swarovski pe post de ochi.
–Ce minunăție! Cît bun gust! Ce armonie de simboluri și nuanțe! murmură Rareș Bogdan din sacoul său roz asortat cu nădragi albi, în timp ce-și tampona fruntea cu batistuța pepit.
– Bine ai venit în locul osîndei tale veșnice, preamărite Șică, făcu amorașul o plecăciune adîncă. Te rog, ia loc. Și voi, ceilalți, mergeți unde vreți și faceți ce vă e propriu firii voastre! adăugă el.
Guvernul se împrăștie, de parcă ar fi fost compus din must și prune nespălate. Așezat cît se poate de comod pe canapea, cu Turcan în bikini făcîndu-i vînt cu o frunză gigantică de palmier, Șică își aprinse o țigară și-l întrebă pe amoraș:
– Dar credeam că… Adică, după ce le-ai făcut lor…
– Premierii se bucură de un regim special, răspunse acesta.
– Și asta e tot sau mai…
– De ce să ne grăbim cînd avem toată eternitatea la dispoziție? zîmbi amorașul. Trage adînc din țigară, soarbe o cupă de șampanie, ia-o pe Turcan în brațe și laudă-te cu ce puteai să faci în tinerețe, îl încurajă el.
Dar tocmai cînd Ludovic II se pregătea să tragă aprig din țigară, „à la Nuți“, cum spunea Turcan cu invidie, văzu cu groază cum țigara i se destramă între degete… ba chiar și fumul părea să se destrame…ia uite, și paharul de șampanie cu apă minerală… și bikinii de pe Turcan dispar… evident, cu tot cu Turcan…
Și, ocupat să observe toate astea, Șică nu simți cum canapeaua îi dispare și căzu drept în deplinatea facultăților mintale.
– Nu înțeleg! protestă el.
– Pedeapsa ta și a celor asemeni ție e impostura, îl lămuri amorașul. Nimic din ce vezi, auzi sau atingi nu e real. Doar o iluzie.
Încă nelămurit, Ludovic II se mîngîie cu tărie pe locul impactului.
– A scris cineva „tărie“? apăru din neant capul lui Băsescu cu ochii licărind de speranță.