Gollum, pardon, Cîțu, scutură nervos din pletele muiate fleașcă și lătră din nou la amoraș: „Nu ți se pare de porc să ne pui să suportăm efectele propriilor acțiuni???“
– De porc ar fi doar în infernul islamic, îi explică doct amorașul. Dar cum inșii de soiul vostru n-au nici un Dumnezeu în afară de propria persoană, pot să-ți spun că nu, nu e de porc, e după chipul și asemănarea ta.
Roșu ca un steag PSD răsfiert la un miting electoral și cu o mînă în șold, cealaltă întinsă acuzator în față, Cîțu părea gata să scoată abur pe urechi și să cînte despre cum este un ceainic mic și curajos.
– Florinele, spune-ne ce s-a întîmplat, interveni împăciuitoare Turcan.
– Stăteam pe… și făceam niște planuri economice pentru România cînd vorbele amorașului despre impostorii de noi condamnați la iluzie au ajuns la urechile budei, care s-a destrămat instant.
– Și ai căzut?
– Drept în viitorul economic al României! suspină plin de scîrbă Cîțu. M-am umplut de program liberal de guvernare pînă peste urechi! Și cum asta nu era destul, a intrat peste mine prin ușa destrămată și un nebun fără cap, în rochie, care voia să-l deschei la șliț.
– Și ce ai făcut?
– M-am uitat să văd dacă are epoleți, caz în care situația devenea absolut normală și acceptabilă din punctul meu de vedere.
– Și avea?
– Greu de spus, aveam ochii plini de liberalism. Am încercat eu să mă șterg, dar n-aveam în buzunare decît un șervețel pe care mîgzălisem planul ăla pe zece ani de redresare a României.
– Deci te-ai umplut și mai rău.
– Vezi, băi, ce înseamnă să-ți vorbească în față un politician fără mască pe figură? comentă amorașul.
Cîțu nu catadicsi să răspundă unui adevăr atît de ofensator. Trecu mai departe, doar-doar nu va reține nimeni întrebarea.
– În final ne-am înțeles prin semne: eu să-l ajut cu șlițulși el mă ajută să fiu din nou curat.
– Și ai găsit tu șliț…la o rochie?
– Nu, dar am împrumutat unul la rate foarte-foarte convenabile pentru aproape toată lumea. De emoție, eu și cămătarii aproape am plîns unii în brațele altora.
– Și cei care vor plăti?
– Ăia au tot timpul să plîngă, că doar nu degeaba i-am îndatorat pe cîteva generații.