– Florinele, interveni Turcan, dă-mi voie să văd dacă am înțeles bine: te-ai dus la baie ca să te întîlnești cu Băsescu îmbrăcat în rochie, dar fără cap, ai priceput, numai tu știi cum, că are nevoie de un șliț, i-ai făcut rost de unul pe credit… Și apoi?
– Apoi am mai luat un credit pentru implementarea șlițului în condiții de rochie! declamă mîndru Cîțu. Semper finanțist, spuse el cu evlavie în timp ce-și făcea semnul banului.
– Bine, și după ce ai implementat șlițul?
–După aia m-a mîngîiat pe păr ca să-mi mulțumească și a dat peste o șuviță mai lungă, fapt care a dus la o mică neînțelegere. Degeaba îi explicam cine sînt, el continua să gesticuleze cu frenezie „ELENA! ELENA!“.
– Cum gesticulezi „Elena“ cu mîinile? întrebă Ludovic II nedumerit.
–Păi, aia e, că nu cu mîinile gesticula! se răsti Cîțu.
– Și ce-ai făcut atunci? intră și Anisie în vorbă. I-ai spus că ești cetățean european și ai drepturi? I-ai zis răspicat să respecte autonomia corpului tău? I-ai oferit un pahar de Pepsiglas?
– Hai să zicem că mi-era greu să pronunț! mîrîi Cîțu.
– Dar de ce, dragă? continuă Anisie mirată.
– Pentru că toți am făcut sacrificii pentru țară și democrație, interveni împăciuitoare Turcan, ștergîndu-și delicat colțul buzelor, ea însăși neînțelegînd de ce totuși își simte gura atît de uscată. Important este că ai dezamorsat o situație care putea deveni explozivă. Dar ia spune-ne, cum te-a ajutat după aceea domnul președinte să te cureți atît de bine?
– Păi…cum să zic, își stoarse Cîțu o șuviță, eu aș zice că m-a ajutat cu deosebit respect.
– Adică?
– Adică fix cum a respectat și Constituția vreme de două mandate.
– S-a botezat robul lui DumneZeus! chicoti geaca lui Vela.
Întregul guvern se întoarse, mirat foarte de o asemenea întîmplare. Ar părea ciudat ca tocmai asta să-i zăpăcească peste fire pe niște proaspăt ajunși pe lumea cealaltă și hotărîți osîndei veșnice. Dar priviți situația și din punctul lor de vedere: au plecat dintr-un loc care, considerau ei, li se cuvenea și au ajuns în altul, pe deplin cuvenit. Au trăit o viață înconjurați de inși pe care i-au considerat în particular neoameni și acum foșgăie tot între ei, ca și înainte.
– Vela…geaca ta vorbește? abia bîigui Ludovic II, gîndindu-se cu groază ce povești despre îndemînarea și curajul orbanian ar putea îngăima nădragii săi.
– Evident că vorbesc, blegule! îi tăie geaca vorba. Așa e rînduiala aici, pe lumea cealaltă: cel mai deștept primează!