„Un bolovan?“ repetă uimit întregul guvern cu ochii țintă la spiritul liberalismului abia pogorît între ei.
– Mărite Ludovic, cred că exagerezi, interveni Turcan, înecîndu-se cu fiecare cuvînt. Această structură solidă, de culoare gri-serios, aparent impunătoare și deosebit de tăcută, nu este neapărat un bolovan. Un bolovan stă de pomană. Asta, însă, e clar că face ceva!
– Ce… face? întrebă Ludovic II rar, de parcă ar fi vrut să-i dea timp să-și adune argumentele.
– Face… umbră!
– Face umbră pămîntului, foarte bine. Dar face el umbră unde trebuie sau doar zace în nesimțire și blochează soarele? insistă Ludovic II.
– Poate acum e în vacanță, argumentă Turcan. Poate sînt și momente în care nu pretinde cu înfumurare și egoism ca universul să graviteze în jurul său.
– Chestie de fizică elementară, comentă deloc impresionat amorașul cu halou pe cornițe.
– N-are de unde să știe, că el a predat fizică la liceu, da? se rățoi Turcan cu mîinile în șolduri.
– Ralu, am impresia că nu mai vorbim despre aceeași persoană, interveni Predoiu. De fapt, nici nu contează: fie el bolovan lipsit de simțire sau nu, cum ne ajută cataroiul ăsta să scăpăm de aici? Trebuie să spargem cu el un geam universal?
– Nu ne ajută deloc, oftă Turcan. Ne-ar fi ajutat dacă ar fi trebuit să coborîm undeva. Legam de el o funie, ignoram vocile care ar fi strigat „Și acum saltă-l în sus pe cracă!“ și coboram în hăul în care aveam nevoie să coborîm. Dar cum sîntem politicieni, putem foarte simplu să plutim pînă jos.
– Așa este. Nici o cădere nu e neplăcută dacă moralmente ești o parașută! rosti în cor întregul guvern.
– Și atunci ce facem? Cum scăpăm de aici dacă spiritul liberalismului este inutil? insistă Predoiu.
– Spiritul liberalismului nu este inutil, așa este el! sări Turcan, opărită de o asemenea blasfemie. Își făcu semnul casei de trei ori cu limba în cerul gurii și apoi continuă:
– Mi se pare că greșeala este a noastră… Am invocat spiritul curent al liberalismului, cînd de fapt trebuia să-l invocăm pe ăla de la început! explică ea.
– De la început? întrebară toți temători. Ideea de-a sta față în față cu cei din zorii liberalității le dădea fiori. În mod sigur aveau să-i calce în botine strigînd „Futu-vă muma-n cur, noi am făcut România Mare din două principate pîrlite și voi ați făcut-o județ al sărmanilor!?“.
– Sînteți prea proști ca să înțelegeți un simplu cuvînt, zise Turcan, apăsînd exasperată pe fiecare silabă. Am zis clar: de la în-ce-put! Din ianuarie 1990!