În tihna sfîrșitului de secol XIX care a cuprins nordul Moldovei, orăcăitul pruncului Ștefan Ciopron, născut la 30 septembrie 1896, nu s-a auzit aproape deloc. Zgomotele naturii erau așa de răspîndite pe atunci, încît corul broaștelor din pîrîul Volovăț și orchestra privighetorilor din satul Păltiniș au înghițit de tot vocea noului venit. Faptele lui, însă, au ieșit repede în evidență, fiindcă, în primii zece ani ai vieții, Ștefan a fugărit fără odihnă orătăniile satului și lighioanele din împrejurimi. Cotcodăcitul, guițatul, croncănitul, schelălăitul și mieunatul, amplificate, toate, de nuiaua și pietrele lui Ștefan, au fost în acei ani fundalul sonor al vieții fericite din lunca Prutului.
Aceste energii aveau să se stingă o vreme, pe durata școlii de cîntăreți bisericești, pe care Ștefan a absolvit-o la Iași. N-a trecut mult, însă, și războiul a bătut la poarta țăranilor, iar în Ștefan s-au trezit iarăși instinctele de hăitaș. La 1 noiembrie 1916 s-a înrolat în Regimentul 29 Infanterie Dorohoi și a primit imediat botezul focului pe aliniamentele de apărare pe care armata română își organiza războiul de cucerire a Transilvaniei. Soldatul Ștefan Ciopron, viitor episcop al Armatei, a luptat în prima linie pe valea Trotușului, în zona Ghimeș-Oituz, alături de celebra Divizie de Fier, a XV-a. Împreună au oprit și au respins înaintarea armatei germane care mai avea puțin și separa Muntenia de Moldova.
Pe 29 iunie, în epica bătălie, Ștefan Ciopron a fost grav rănit, dar s-a refăcut și a reluat lupta în prima linie pînă la sfîrșitul definitiv al războiului. Decorat și aclamat, Ștefan a pus capăt vieții de ostaș și s-a călugărit la Mănăstirea Slatina sub numele Partenie. Din acest moment, Partenie urcă cu pași mari treptele unei cariere bisericești pe care vocația lui de urmăritor de animale se străduise s-o anunțe. E hirotonit ierodiacon și repartizat la Catedrala Mitropolitană din Iași. Urmează Seminarul „Veniamin Costachi” și Facultatea de Teologie din Cernăuți, își ia doctoratul cu o teză care-i lasă pe profesori închinîndu-se și, în 1937, e numit episcop al Armatei, general de brigadă și inspector al clerului militar.
Înalt Presfinția Sa Partenie participă și la al doilea război mondial, de astă dată în straie preoțești, și face minuni cu moralul soldaților. Tipărește reviste și cărți de rugăciune, celebrează slujbe de front, ține conferințe, îi îndrumă pe preoții militari și e decorat de rege. După război e urmărit de Securitate, dar, în 1962, e întronizat episcop al Romanului și Hușilor, de unde se retrage în 1978. În 1980, omul sfînt Partenie și eroul Ștefan Ciopron mor împreună la Mănăstirea Văratec. Unicul lor corp e înmormîntat, pe vecie, în sfîntul cimitir al amneziei românești.