Săptămâna Mare. Pregătiri. Unele locuințe deja miros frumos a miel și cozonac. Altele miros a mâncare arsă. Unele bucătării deja sunt pătate cu vopsea pentru ouă. Voi v-ați pregătit cum trebuie? Adică sufletește, dar și trupește? Veți avea sărbători de Paști cu belșug pe mese și în frigidere? Un test tematic, doar în cele ce urmează:
1) De obicei, înainte de Paști țineți:
a) Tot Postul Mare, respectând zilele de dezlegare; b) Tot cu echipa locală și cu naționala, deși m-au dezamăgit; c) Țin să dau cu aspiratorul și cu mopul, apoi să spăl perdelele.
2) În noaptea de Înviere veți fi:
a) Împreună cu familia, la biserica din cartier; b) Nițel ciupit, că mă întâlnesc acolo cu toți vecinii din bloc; c) Foarte grijuliu, să nu mă ard cu lumânarea.
3) După slujba de Înviere cu ce curățați ceara de pe haine?
a) Cu fierul de călcat pe hârtie de ziar întinsă peste pată; b) Întrebați-i pe vecinii picurați de mine, nu pe mine! c) Cu foarfecele sau cu un cutter, apoi cos cu ață.
4) Cum ați pregătit ouăle pentru ciocnit?
a) Le-am fiert tari și le-am vopsit în culori variate, vesele; b) Le-am vopsit așa, crude, să fac o surpriză celor care vor ciocni; c) Le-am scăpat pe jos din greșeală, deci am făcut omletă.
5) Ce ați făcut din miel?
a) Un borș, un drob, o friptură; b) Cârnați, tobă, mici, piftie; c) Scrum, că l-a uitat nevasta în cuptor și a plecat în oraș.
6) Ce veți mai pune pe masa de Paști?
a) Ouă roșii, caș alb, ceapă verde, cozonac, pască; b) Vin roșu, vin alb, tării, bere, murături; c) Față de masă, farfurii, tacâmuri, șervețele, solniță, muștar.
7) Cum veți începe masa festivă de Paști?
a) Întâi vom ciocni ouă roșii, evident! b) Întâi vom ciocni vin roșu, logic! c) Întâi ne vom trage scaunele și ne vom așeza pe ele.
Indiferent de varianta aleasă, vă dorim sărbători frumoase, să nu vă repeziți ca nehaliții la ouă roșii, că în periada pascală va fi aglomerație la Urgențe, și să nu vă speriați dacă primiți în farfuria cu borș capul de miel cu ochii holbați și limba scoasă, care pare că râde. Poftă bună!
