Bătrînul boier Burghele făcuse Dreptul la Leipzig. Fusese nevoit să își caute o diplomă și o slujbă la stat, fiindcă vechea spiță de moșieri din care se trăgea și care stăpînise odinioară păduri, ogoare, mori, heleștee și vii scăpătase de la jocurile de noroc.
Nicolae Burghele s-a mai întremat cu banii după ce s-a însurat cu frumoasa Zoia Cerchez, fiica unui negustor avut din Iași, dar patima lui de vînător de fuste, dobîndită în bunul obicei boieresc de a aduna slujnice și roabe în iatac, nu s-a stins niciodată. Așa se face că, deși avea o nevastă pentru care mulți ofițeri de cavalerie s-ar fi bătut în duel, fiul său Nicolae aducea la ten cu nepoata lăutarului Lae, pe care boierul o vizita ori de cîte ori cucoana era plecată la Iași.
Micul Nicolae era un băiețel isteț și chipeș, cu un talent neobișnuit pentru muzică, talent născut din încrucișarea inspirată a raselor sale genitoare. Nicolae tatăl, atent mereu la imprevizibilitatea averii, l-a îndrumat de mic spre școală și spre îmbunătățirea personală, ca să-l știe la adăpost de dezamăgirile sărăciei.
Nicolae Burghele fiul s-a născut la 29 ianuarie 1867 la Iași. A studiat pianul, pictura și medicina la București, iar în 1895 a obținut doctoratul în medicină și chirurgie. Viața lui a început să curgă lin, sub ocrotirea averii părintești, care continua să se ferească de ruină. A fost medic-șef în multe spitale din Moldova, medic comunal al Bucureștilor și a reușit, instruind în permanență infirmierele, moașele și sanitarii, să limiteze participarea lui Dumnezeu și a preotului la actul medical.
La 27 august 1916, la 49 de ani, medicul Nicolae Burghele a fost mobilizat,cu gradul de maior, în Regimentul 7 Artilerie. A organizat serviciul medical de campanie în toate marile bătălii la care a participat regimentul său: în Carpați, în Dobrogea, în apărarea Bucureștiului.
Maiorul doctor Nicolae Burghele a fost chirurg, internist, ortoped, imunolog. A suplinit toate specializările pe care glonțul, ghiuleaua, holera, isteria sau tifosul le-au cerut medicilor de pe front. A amputat brațe, a pansat abdomene, a extras schije, a dezinfectat intestine, a injectat chinină, a pălmuit soldați cuprinși de nebunie. A făcut pentru soldați mai mult decît au putut să facă armele, muniția, popii sau arhanghelii.
Dar la marea luptă de pe Neajlov, pierdută de armata română, a căzut prizonier. A fost întemnițat la Burgas, într-un lagăr de prizonieri unde tifosul a omorît mai mulți soldați decît frontul. Și-a îngrijit camarazii zi de zi, lipsit de orice mijloace sanitare și de orice înțelegere din partea bulgarilor, expunîndu-se pedepselor și bolii. În martie 1917 a murit de tifos exantematic și a fost îngropat la marginea unui cîmp.
După război a primit un monument de piatră și cinci medalii. Cîte una pentru fiecare mie de oameni salvați.