– Salut, Netflix, am un film pentru tine! E despre un asasin plătit!
– Uau, super-original! Deja simt că ador acest film.
– Super! Și cînd te gîndeșți că încă nu ți-am spus că, de fapt, e vorba despre o femeie asasin! Acum ce mai spui?
– Acum vreau să fac dragoste cu scenariul tău!
– Să ies un pic afară și să vă las în intimitate?
– Vorbeam la figurat, tipule, cum aș putea să fac dragoste cu un scenariu?
– …
– Exact, pentru că nu poate să-și dea consimțămîntul. Ceea ce e foarte tragic.
– Da, pentru că multe scenarii nu și-ar da consimțămîntul să fie făcute filme și totuși sînt făcute. Nu scenariul ăsta, evident.
– Evident că nu, ha-ha-ha, ce idee absurdă!
– Toată lumea iubește acest scenariu și l-ar vrea film. Chiar dacă toți cei care au adormit cu capul pe el au visat un spirit de hîrtie care țipă isteric: aruncă-mă în foc, nu mai suport să trăiesc într-o asemenea rușine!!!!
– Să revenim totuși la film. Avem o asasină care…
– Moare!
– Uau, super-original! Lasă-mă să ghicesc, cineva vrea s-o omoare pe asasină și a angajat-o tot pe ea pentru că este cea mai bună și sînt șanse mari să nu mai fie nevoie s-o plătească dacă reușește?
– A, nu, nimic atît de experimental. Am preferat să mergem pe cărări bine bătute.
– Cît de bine bătute?
– Cît un cal mort într-o expresie englezească. În fine, important e că a fost otrăvită cu poloniu și mai are 24 de ore să se răzbune. Și se va răzbuna cu vîrf și îndesat.
– Păi, dacă tot s-a chinuit s-o otrăvească, nu era mai simplu să-i dea ceva instant și să nu mai riște inutil?
– Cu toții trebuie să facem mici sacrificii pentru ca arta să poată triumfa. Mai ales cînd ne luptăm cu logica elementară.
– Asta așa e, logica elementară e un mare dușman al filmelor moderne. Să nu mai zic de verosimilitate. Amîndouă sînt super-ghei, frate!
– Îmi cer scuze pentru intervenție, dar acum super-ghei are conotații extrem de pozitive.
– Atunci pune-l pe afiș, să vadă plătitorii și trîntele care le parazitează abonamentele că ne pasă de noile curente sociale. Așa, revenind: altceva ce se mai întîmplă?
– Super-asasina vine din umbra morții și îi căsăpește pe toți, pentru că nimeni nu se aștepta să vină.
– Pentru că venea din umbră, înțeleg. Dar nu-i străluceau mațele în întuneric dacă a fost otrăvită cu poloniu?
– N-o să-i strălucească.
– Bine, dar…
– N-avem buget de efecte speciale pe computer, deci n-o să strălucească.
– E fascinant cum uneori sărăkia îți oferă soluția perfectă. De fapt, hai să-l marketăm chiar așa: John Wick-ul sărakului.
– Ai perfectă dreptate. Noi ne gîndeam la „Hai să pierzi două ore la un film pe care l-ai mai văzut de enșpe ori, cu un scenariu infantil, dar previzibil, jucat destul de prost, cu excepția lui Woody Harrelson care e irosit în porcăria asta, cu bătăi inspirate din scenele refuzate de John Wick și care se termină tragic doar pentru că ni s-a explicat pe înțelesul nostru că nu există nici o șansă să facă o continuare“.
Kate. R.: Cedric Nicolas-Troyan. Cu: Mary Elizabeth Winstead, Woody Harrelson.