În Metamorfoza lui Kafka, un oarecare Gregor Samsa se trezește într-o dimineață că s-a transformat în gîndac. Ghinionul lui! În romanul lui Ian McEwan e viceversa. Un gîndac se metamorfozează în om, și nu într-un ins oarecare, ci în premierul Marii Britanii. Norocos, carcalacul! Cel puțin pînă la un punct. Nu insist cu asta, ca să nu zică cineva că-i stric plăcerea lecturii. Oricum, Gîndacul nu e o parodie după Kafka. McEwan întoarce pe dos celebrul precedent, ca pretext pentru o plină de vervă satiră politică.
În ciuda lui Darwin, gîndacul Jim nu se simte deloc încîntat că a ars etapele evoluției speciilor, ajungînd într-o dimineață în vîrful lanțului trofic. E mîndru de ceea ce era și de vechimea aproape imemorială a speciei sale, spre deosebire de aceea a oamenilor, aceste apariții tîrzii ale vieții de pe Pămînt. Trupul omenesc îl dezgustă pe Jim, în special limba, iar postura bipedă i se pare cît se poate de nesigură acestui fost posesor a șase picioare.
Pentru fabuliști, această complicată situație matinală în care se vede gîndacul lui McEwan ar fi fost tranșată, cred, într-un singur vers: „Într-o zi gîndacul a ajuns ministru“. Fabuliștii sînt literați expeditivi, nu se pierd în nuanțe. E adevărat că, atunci cînd fabulistul e prozator, nu poet, lucrurile se complică. Aduceți-vă aminte cîte se întîmplă în Ferma animalelor, romanul lui Orwell. Ingenios, dar poate și pentru că preferă să inventeze un politician, nu să lucreze cu materialul clientului, McEwan nu-și pune gîndacul premier al Brexit-ului, ci îl face să inventeze o revoluție economică, ai cărei susținători își spun Inversioniști, pentru a se deosebi de Regulariști, care sînt adepții economiei tradiționale. În ce constă revoluția lui Jim? Statul dă, în loc să ia. Ceea ce înseamnă că dacă, de o pildă, te amendează un polițist, odată cu procesul-verbal îți dă și banii de amendă, să ai ce cheltui, pentru mai bunul mers al economiei. Pentru amatorii de comparații cu clasicii – cherela dintre Inversioniști și Regulariști, din Gîndacul, nu trimite la războaiele ouălor din Lilliput, dintre capetele ascuțite și cele turtite. La Mc Ewan, Inversioniștii caută relele cu lumânarea, iar alegătorii, după ce s-au lăsat păcăliți și au văzut pe pielea lor cum e cu binele venit din partea generozității statului, le întorc spatele Inversioniștilor, cam cum se întîmplă acum în Anglia cu mulți dintre votanții ieșirii din UE.
Cu inventivitatea lui în perpetuă alarmă, lui McEwan nici nu-i trece prin cap să scrie un roman cu cheie. Jim al lui nu e calchiat după Boris Johnson, cel cu frizura ca păpădia, susținător al Brexit-ului și unul dintre cei ce i-au mințit cu spor pe britanici că prin ieșirea din UE vor avea numai de cîștigat. Metamorfozatul gîndac Jim e o sinteză britanică de lichelism, minciună, cinism, ticăloșie și alte asemenea trăsături recognoscibile la mulți politicieni din UE și din afară. În schimb, printre politicienii străini cu care are de-a face premierul revoluționar îi recunoști imediat pe Trump și pe Merkel, cu atitudinea și chiar cu ticurile lor verbale.
Un roman pe care în România îl citești cu o ușor masochistă plăcere, dar care s-ar putea să le înghețe rîsul britanicilor care trec prin gluma înfiorător de proastă a Brexit-ului.
Ian McEwan, Gîndacul, traducere de Dan Croitoru, Editura Polirom, 2020.