Știi că te-ai cazat în Vama Veche atunci când descoperi
dimineața, sub geamul camerei tale, două-trei corturi care nu se găseau acolo cu o seară în urmă. Există o teribilă foame de spațiu printre proprietarii de pensiuni. Practic, Vama e locul unde plătești sume colosale pentru o cameră umedă în care încape doar patul. Ca să te cazezi în condiții decente e nevoie să cumperi și spațiu suplimentar pentru picioare, pentru mâini, pentru cap. Ce mai, pentru tot corpul, ca atunci când zbori cu o companie low-cost și descoperi că prețul călătoriei îl plătești abia după ce ai cumpărat biletul. Anul ăsta am stat la o pensiune în care nici un centimetru pătrat nu era risipit. Camera era atât de mică încât niște tâmplari pitici construiseră patul direct acolo. La fel ca o armură medievală, îți lăsa impresia că datează de pe vremea când oamenii erau considerabil mai scunzi și încăpeau înăuntru fără probleme.
Dar lasă, îți spui, ies în curtea aia mică în care pot să stau pe un scaun la umbră, fără să am senzația că fac saună într-o carceră. E genul de consolare care arată însă cât de puțin cunoști locurile. Pentru că cei zece metri pătrați din fața casei sunt ai turiștilor care vin să-și întindă corturile. După nici 24 de ore, mica pensiune avea ceva dintr-o cameră aglomerată de penitenciar, în care deținuții stau unii peste alții și se mișcă transpirați printre șosete întinse la uscat.
Vama Veche este un loc al bucuriilor simple,
care evocă vremuri îndepărtate, când omul încă nu descoperise confortul și-și săpa bordeie în pământ. În acest moment, e greu de zis ce-ar mai fi de stricat în Vamă, pentru ca locul să devină și mai incomod. Trebuie să presari piuneze pe fundul apei pentru ca intrarea în mare să fie o experiență mai dureroasă. Când te bagi în apă, ai impresia că cineva a pus în apropierea țărmului capcane pentru urși. La fiecare pas, dai de niște pietre imense, cu forme colțuroase și neregulate, care te fac să regreți că ți-ai lăsat încălțările pe plajă. Dacă arunci gunoi în mare, riști să-l umpli de jeg, pentru că apa este foarte murdară. Dintre impurități o să enumăr aici algele, dozele goale de bere și ambalajele de plastic, deși lista ar putea continua.
Dacă plaja murdară și apa impracticabilă nu te-au convins să nu mai vii în Vamă, peisajul uman are toate șansele să facă acest lucru. În primul rând, Vama Veche pare singurul loc din Univers în care cerșitul este socialmente acceptabil. Nu Franța, Norvegia sau Marea Britanie ar trebui să fie paradisul cerșetorilor români, ci Vama Veche, deoarece, chiar dacă aici câștigi mai puțin, măcar ești respectat, iar lumea se uită la tine ca la un boem interesant, nu ca la un marginal. E locul unde poți să admiri pe stradă o femeie atrăgătoare pentru ca, în secunda următoare, ea să se apropie șarmant de tine și să te roage s-o lași să-ți termine hamsiile din farfurie. În Vamă, fiecare turist are în rucsac bastonul de boschetar.
Și mai sunt oamenii ăia care dorm pe trotuar,
cu capul pe bordură. Genul de om căruia ceilalți boschetari îi spun boschetarul. Dacă ar fi supererou, superputerea lui ar fi capacitatea de a se îmbăta cu foarte puțini bani. Desigur, e bine că în Vamă oamenii se simt atât de liberi încât fac astfel de lucruri pe stradă, nepăsători față de normele opresive ale burghezilor. Numai că pe acest fundal niște corporatiști nostalgici vin să-și petreacă week-end-ul sau vacanța, ca într-o grădină zoologică în care le mai dau de băut, printre gratiile cuștii, ființelor ciudate din care se trag.
Ați putea trage concluzia că Vama Veche nu e tocmai destinația ideală pentru o vacanță. Și asta fără să vă povestesc de chelnerii extrem de lenți care, chiar dacă-ți aduc mâncarea până la urmă, uită complet de tacâmuri.