Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Vama Veche, chiar foarte veche, aproape alterată

Zoom Vama Veche, chiar foarte veche, aproape alterată

Știi că te-ai cazat în Vama Veche atunci când descoperi

dimineața, sub geamul camerei tale, două-trei corturi care nu se găseau acolo cu o seară în urmă. Există o teribilă foame de spațiu printre proprietarii de pensiuni. Practic, Vama e locul unde plătești sume colosale pentru o cameră umedă în care încape doar patul. Ca să te cazezi în condiții decente e nevoie să cumperi și spațiu suplimentar pentru picioare, pentru mâini, pentru cap. Ce mai, pentru tot corpul, ca atunci când zbori cu o companie low-cost și descoperi că prețul călătoriei îl plătești abia după ce ai cumpărat biletul. Anul ăsta am stat la o pensiune în care nici un centimetru pătrat nu era risipit. Camera era atât de mică încât niște tâmplari pitici construiseră patul direct acolo. La fel ca o armură medievală, îți lăsa impresia că datează de pe vremea când oamenii erau considerabil mai scunzi și încăpeau înăuntru fără probleme.

Dar lasă, îți spui, ies în curtea aia mică în care pot să stau pe un scaun la umbră, fără să am senzația că fac saună într-o carceră. E genul de consolare care arată însă cât de puțin cunoști locurile. Pentru că cei zece metri pătrați din fața casei sunt ai turiștilor care vin să-și întindă corturile. După nici 24 de ore, mica pensiune avea ceva dintr-o cameră aglomerată de penitenciar, în care deținuții stau unii peste alții și se mișcă transpirați printre șosete întinse la uscat.

Vama Veche este un loc al bucuriilor simple,

care evocă vremuri îndepărtate, când omul încă nu descoperise confortul și-și săpa bordeie în pământ. În acest moment, e greu de zis ce-ar mai fi de stricat în Vamă, pentru ca locul să devină și mai incomod. Trebuie să presari piuneze pe fundul apei pentru ca intrarea în mare să fie o experiență mai dureroasă. Când te bagi în apă, ai impresia că cineva a pus în apropierea țărmului capcane pentru urși. La fiecare pas, dai de niște pietre imense, cu forme colțuroase și neregulate, care te fac să regreți că ți-ai lăsat încălțările pe plajă. Dacă arunci gunoi în mare, riști să-l umpli de jeg, pentru că apa este foarte murdară. Dintre impurități o să enumăr aici algele, dozele goale de bere și ambalajele de plastic, deși lista ar putea continua.

Dacă plaja murdară și apa impracticabilă nu te-au convins să nu mai vii în Vamă, peisajul uman are toate șansele să facă acest lucru. În primul rând, Vama Veche pare singurul loc din Univers în care cerșitul este socialmente acceptabil. Nu Franța, Norvegia sau Marea Britanie ar trebui să fie paradisul cerșetorilor români, ci Vama Veche, deoarece, chiar dacă aici câștigi mai puțin, măcar ești respectat, iar lumea se uită la tine ca la un boem interesant, nu ca la un marginal. E locul unde poți să admiri pe stradă o femeie atrăgătoare pentru ca, în secunda următoare, ea să se apropie șarmant de tine și să te roage s-o lași să-ți termine hamsiile din farfurie. În Vamă, fiecare turist are în rucsac bastonul de boschetar.

Și mai sunt oamenii ăia care dorm pe trotuar,

cu capul pe bordură. Genul de om căruia ceilalți boschetari îi spun boschetarul. Dacă ar fi supererou, superputerea lui ar fi capacitatea de a se îmbăta cu foarte puțini bani. Desigur, e bine că în Vamă oamenii se simt atât de liberi încât fac astfel de lucruri pe stradă, nepăsători față de normele opresive ale burghezilor. Numai că pe acest fundal niște corporatiști nostalgici vin să-și petreacă week-end-ul sau vacanța, ca într-o grădină zoologică în care le mai dau de băut, printre gratiile cuștii, ființelor ciudate din care se trag.

Ați putea trage concluzia că Vama Veche nu e tocmai destinația ideală pentru o vacanță. Și asta fără să vă povestesc de chelnerii extrem de lenți care, chiar dacă-ți aduc mâncarea până la urmă, uită complet de tacâmuri.



8 comentarii

  1. #1

    tu ești sigur c-ai încercat apa din vamă? mie mi se pare că vorbești din cărți.

  2. #2

    Putin exagerat articolul, da cu cazarea ai pus.punctul pe ‘i’, dar nimeni nu te pune sa stai acolo. In Vama ai cazare de la hotel pana la bordel.

  3. #3

    Eu cred ca tu exagerezi in a face o prezentare acestei statiuni, daca tie nu ti place asta nu inseamna ca nu ne place si noua, si sincer sunt hoteluri destul de luxoase in vama care pot satisface si cele mai pretentioase persoane. Parerea mea este ca exagerezi si alta data mergi in alta statiune .

  4. #4

    Ori esti un pic germofob si ipohondru si mai mult ca sigur vb din carti. Nu este in vama veche situatia ca cea descrisa de tine… eu am mancat si am trait timp de o saptamana in fiecare an de vreo 4 ani incoace in vama si nu m-am intors cu nimic de acolo.

  5. #5

    Eu am fost in Vama Veche anul acesta cu ocazia Folk You, sau mai bine zis Fuck You, pentru ca asa arata toata Vama, o murdarie de nedescris atat in apa cat si afara, chiar si soareci ce alergau de la o ghene la alta in plina strada asa ca draga Cami, domnul nu vorbeste din povesti chiar a fost foarte dragut.

  6. #6

    Loc nu e, Vama e mai la moda decat orice alt sat de la mare. Dar la apa te contrazic. Acolo e cea mai curata apa si cele mai misto valuri. Parca e zona buffer intre marea noastra penala si marea aia cool si ieftina de la bulgari.

  7. #7

    Exact, distr la maximum. Unde distr = voma, cersatori, miros de urina. Sunt de acord ca oamenii sunt prietenosi dar, parca mai e nevoie si de bun-simt. Una e sa fii liber, alta e sa fii nesimtit. Astea doua nu sunt sinonime.

  8. #8

    Am trecut zilele trecute prin vama si pot sa confirm cele scrise in articol. As putea sa adaug ca e mult praf, aerul mi s-a părut mai îmbâcsit decât in bucuresti. Din cauza faptului ca sunt multe străduțe neasfaltate, când vine puhoiul de lume se ridica colbul de nu poti respira. Dovadă stau si numeroasele mașini care sunt albe de praf si care servesc drept planșă de desen pentru cei ce își descoperă latura artistică pe litoral. In rest mahoarca e in aer, boschetareii strânși în cercuri pe plajă, bordura pe post de perna, <>, fete trase în haine băiețești.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia