În viață ți se pot întâmpla lucruri memorabile fără să le programezi. De exemplu, ești în UK, undeva la țară, îți planifici să vizitezi un muzeu dintr-un oraș apropiat, te pregătești, pleci la drum, dar aproape de destinație descoperi că în mai puțin de jumătate de oră, la doi kilometri mai încolo începe un meci de fotbal. Pui muzeul pe hold și reconfigurezi traseul până la stadion.
E etapă în League One, a treia divizie din Anglia. Joacă MK Dons cu Luton, locul 23 din 24 cu locul 14, după 9 runde. Bănuiești că la penultima echipă din clasament nu dau năvală suporterii. Merită să încerci, șansele să găsești bilete la casele stadionului, care de afară arată impresionant și deloc mic, cresc, așa că mergi cu încredere spre primul pâlc de stewarzi. Vuietul din interior îți taie puțin din elan, dar stewarzii îți confirmă că mai sunt locuri. Te îndrumă către Ticket Zone, unde stai la un rând scurt, la capătul căruia plătești 60 de lire pentru doi adulți. Ești călăuzit la tot pasul de oameni în veste fosforescente care zâmbesc, comunică, se implică. Turnicheții se deschid, urci două rânduri de scări și ajungi în tribună. Meciul e deja început, dar indicatoarele dese și clare te ajută să-ți găsești locul rapid, fără să deranjezi prea mult. Ești la T1, pe primul inel, aproape de peluza gazdelor. Te uiți în jur și te freci la ochi.
Stadionul
MK Stadium are 30.530 de locuri, un gazon pe care s-ar putea juca Campionatul Mondial de biliard, câte o tabelă mare în fiecare colț și o acustică impecabilă. Tribunele sunt complet acoperite. Spațiile dintre rânduri sunt largi, pentru oameni mari, scaunele sunt confortabile, late și moi. În locurile cu vizibilitatea cea mai bună, între cele două etaje, există zone ample pentru persoanele cu dizabilități și însoțitorii lor. Toalete vezi oriunde, par proiectate pentru a preveni cozile și nervii. La fel și chioșcurile cu mâncare și băutură. Îți poți lăsa sendvișul pe jos, e curat, coșuri de gunoi găsești peste tot. Pereții sunt blindați de panouri cu informații despre următoarele evenimente, reclame, promoții pentru suporteri. De jur împrejur sunt loje și spații de ospitalitate, toate deschise și funcționale. Suntem la liga a treia, dar e plin de sponsori, de culori. În timpul meciului observi că pe cele patru display-uri mari sunt branduite cornerele, schimbările. Există companii și firme care dau bani să le apară numele la fiecare lovitură de colț sau moment de întrerupere, pe modelul marketării pauzelor de hidratare la CM din America. Am văzut meciuri pe toate stadioanele din România. Din Superligă, doar Universitatea Craiova, campioana noastră nu doar la fotbal, ci și la infrastructură și organizare, se apropie cât de cât de ceea ce poți vedea pe acest stadion al acestor băieți din League One. Menționez că este un caz special, totuși. MK Stadium a fost inaugurat oficial în 2007, chiar de mâna Reginei, în folosul comunității și al unuia dintre cele mai noi cluburi de fotbal din țară. Pe lângă meciuri, aici vin să cânte Take That, Rammstein, Rod Stewart, Imagine Dragons etc. În interiorul lui se află un hotel deschis tot timpul anului, ale cărui camere dau spre teren.
Clubul
Milton Keynes Dons FC a fost fondat în 2004. Cu un an înainte, proprietarii Wimbledon FC, care a câștigat Cupa Angliei în 1988 cu țăcănitul de Vinnie Jones în echipă, bătând Liverpool în finală, au hotărât să mute toată activitatea sportivă în Milton Keynes. Un oraș de asemenea nou, aflat la mijlocul distanței dintre Londra și Birmingham, proiectat în anii ’60 pentru a absorbi din populația care tindea să aglomereze tot mai mult capitala. Supărați pe relocare, suporterii lui Wimbledon FC au fondat AFC Wimbledon, cu care au luat-o de jos, din ligile inferioare. Vechiul WFC s-a transformat în MK Dons, un club proaspăt, fără istorie. Până azi, red dots au ca vârf de performanță participarea în Championship timp de un sezon (2015-2016). În ultimii trei ani au jucat în League Two (liga a patra). Abia promovați, azi încearcă să se mențină în League One. În cei 22 de ani de existență, MK Dons l-a dat fotbalului pe Dele Alli, născut ca mare talent și aproape mort ca uriașă speranță. Au mai trecut pe aici Alan Smith, Dietmar Hamann, Tore André Flo sau Will Grigg, protagonistul celebrului refren de tribună al nord-irlandezilor, „Will Grigg’s on fire, your defence is terrified”, la Campionatul European din Franța, 2016. În acest moment, clubul este deținut de niște kuweitieni și are una dintre cele mai active academii de fotbal din țară.
Meciul, atmosfera
Între MK Dons și Luton Town e doar o rivalitate locală. Se află la nord-vest de Londra, distanța dintre orașe fiind de aproximativ 35 de kilometri. Raportate la marele fotbal englez, cele două cluburi sunt un fel de FC Voluntari, Concordia Chiajna sau Metaloglobus de la noi. Dar diferența de cultură fotbalistică dintre Anglia și România e uriașă. Într-o sâmbătă ploioasă de la mijlocul lui octombrie, cu vânt și o temperatură care abia sare de 12 grade, la ora prânzului sunt 16.000 de oameni pe stadion. O treime e din Luton. Ocupă o peluză întreagă, pe cele două inele, plus o bucată din tribuna a doua. Sunt toți îmbrăcați în portocaliu și domină sonor confruntarea. Au cântece frumoase, aplaudă când trebuie, simt jocul, știu fotbal. La Dons vin mulți cetățeni, sunt cete de copii de toate vârstele și culorile, familii cu reprezentanți din trei generații, chiar dacă MKD e un club nou. În peluza lor au și un nucleu hardcore. Băieți cu tobe, steaguri. Nu sunt mulți, dar nu tac o clipă și se aud bine. 1-0 pentru gazde destul de rapid, atmosfera se schimbă, entuziasmul crește. Până la pauză e rândul peluzei portocalii să facă show: 1-1. Răsfoiesc programul de meci. 72 de pagini color cu analize, reportaje, interviuri, reclame, prezentări, oferte, spații ample dedicate suporterilor și puștilor din academie. Începe repriza a doua. După două retrogradări succesive, din Premier League în Championship, apoi în League One, Luton e favorită. Vine de sus, controlează mai bine jocul, are ocazii, pare echipa mai bună. Dar MK are noroc, scapă pe un contraatac și scoate un penalty. Gol, nebunie, apoi ocazii peste ocazii ale lui Luton, emoții până la ultimul fluier: 2-1 scor final. Muzică, aplauze, bucurie. Lumea părăsește stadionul. Suporterii celor două echipe se amestecă fără nicio problemă în parcare, în stațiile de transport, la berea de după. Deși e frig, terasele sunt pline. În restaurante găsești o masă doar dacă ai făcut rezervare.
Fotbalul
De când Premier League a ajuns un spectacol exagerat de scump și greu accesibil chiar și pentru suporterii vechi ai echipelor de tradiție, șansele lor de a-și vedea mai des echipa favorită pe viu cresc doar dacă ea retrogradează. Nici în Championship nu se găsesc bilete foarte ușor. Și nu sunt deloc ieftine. De la League One în jos ai ocazia să prinzi loc pe stadion și să te uiți la fotbal englez adevărat. La meciul de sâmbătă, în primul unsprezece de la MK Dons am descoperit nouă englezi, un australian și un galez. La Luton, cinci englezi, doi scoțieni, un nord-irlandez, un danez, un jamaican și un jucător din Bermuda. Pe băncile de rezervă, proporția de fotbaliști din afara spațiului britanic a fost cam aceeași. Iar pe teren am văzut implicare totală, fără timpi morți, fără tăvăliri și simulări. Chiar dacă se joacă tare, la limita fracturii, e mult fair-play în relația cu adversarii și enorm respect în relația cu suporterii.
O comparație utilă cu România
Poate greșesc, dar nivelul de joc din League One mi se pare peste cel din Superliga noastră. Observi acest lucru din calitatea jucătorilor, nu doar din angajamentul lor pe iarbă. E confirmat și de salarii, a căror medie în liga a treia engleză este de două ori mai mare față de prima ligă a României. La noi, de două săptămâni încoace, președintele liderului campionatului se ceartă la TV cu alt președinte de club de la platourile cu mâncare oferite la lojă. La ei, spațiile de ospitalitate destinate suporterilor obișnuiți seamănă cu cele din zonele VIP ale celor mai moderne stadioane românești. La ei, respectul pentru plătitorul de bilet sau abonament se vede de la primul până la ultimul contact cu stewarzii. La noi, dacă dai un ban în plus să stai la T1, nu știi când coboară la tine MM Stoica, să-ți dea un pumn în ochi. Mi-am propus să nu mai fac comparații, dar e imposibil să mă abțin. Suntem supărați că nu trecem cu echipele de club de vara europeană, că nu ne calificăm cu Naționala la turneele finale, dar față de fotbalul corect suntem in dick with the satellite, dragi microbiști.
Orașul, muzeul
La întoarcere am luat un autobuz. Surpriză, stația era la trei sute de metri de stadion, la fel ca aia de tren. Am avut ocazia să văd Milton Keynes în viteză, de pe scaun. Cum spuneam, e un oraș cam de-o seamă cu Motru, născut în ’67, prin alipirea unor localități mai mici și mai vechi. Între ele au fost proiectate clădiri moderne, parcuri, zone comerciale și de birouri. Acolo se află Bletchley Park, unde în Al Doilea Război Mondial au lucrat specialiștii britanici care au descifrat comunicațiile germane, inclusiv mesajele criptate cu Enigma. E locul unde matematicianul Alan Turing ședea și gândea pentru ca noi să ne bucurăm astăzi de dictatura capitalistă. Și tot acolo e The National Museum of Computing. Le voi vizita data viitoare. Asta dacă nu s-o nimeri iarăși vreun meci.
