Vești bune pentru programul spațial românesc, după ce o menajeră din sectorul 3 al Capitalei a anunțat că vrea să devină primul om care calcă pe Lună. Și nu orice, ci chiar o cămașă în culorile roșu, galben și albastru, pe care vrea s-o arboreze apoi pe un umeraș, ca să vadă toată lumea ce popor gospodar suntem.
Menajera, care visează și să dea cu mopul pe suprafața plină de praf a Lunii, ne-a dat câteva declarații în exclusivitate: „Era cât pe ce să nu mai plec nicăieri. Vă spun sincer că am fost foarte dezamăgită când am auzit că Neil Armstrong a fost primul om care a călcat pe Lună. M-am pleoștit imediat, pentru că aș fi vrut să am eu onoarea asta. Noroc că am avut inspirația să întreb și ce-a călcat. Atunci m-am lămurit că săracul doar a mers puțin, a făcut câțiva pași, ceea ce nu e mare lucru. Să meargă doi-trei metri poate și-un copil de un an. Poate până și mototolul de bărbatu-meu, care nu se pricepe la nimic. Până când un om n-o să calce corect o cămașă acolo, n-o să putem spune că omenirea a ajuns cu adevărat pe Lună”, a spus menajera, instruindu-ne ca la plecare să pășim pe margine, pentru că tocmai a spălat pe jos.
Întrebată cu ce navetă se va desprinde de la sol, femeia a explicat că nu așa se pune problema. „Să ne-nțelegem: eu merg acolo o dată și gata. Nu vreau să fac naveta, că mai am și alte treburi pe acasă.”
