La vreun secol și ceva după evenimentele din Vikings și doi ani de la terminarea serialului produs de History, în replică la masacrul asupra coloniei vikinge de la Danelaw ordonat de regele englez Aethelred II, războinicii nordici plănuiesc atacul Londrei. În Vikings: Valhalla.
Hoardelor de norvegieni, danezi, islandezi de-acum o mie de ani, plecate spre podul din lemn peste Tamisa sub conducerea regelui scandinav Canute, li se alătură o gașcă de groenlandezi veniți pe ape agitate dinspre insula lor albă, mînați de răzbunare, în căutarea păgînului convertit la creștinism care le-a violat o compatrioată și i-a crestat o cruce pe spate. Puțină lume bănuiește la momentul ăsta că tocmai liderul lor va fi omul victoriei împotriva englezilor.
Deși se folosește de nume de personalități, locuri și evenimente cunoscute, Vikings: Valhalla nu este o lecție de istorie. Dacă originalul difuzat de History încerca să respecte cît de cît realitatea timpului, sequel-ul / spin-off-ul realizat de Netflix e mai mult un Game of Thrones cu scenariu simplist și buget suficient de încăpător pentru toată garderoba de costume scumpe și sutele de topoare, săbii, scuturi, cai și corăbii de care a considerat regizorul că ar fi nevoie.
Rezultatul e însă cel mult mediocru. Anacronic, cu o intrigă confuză și destule inconsistențe și inexactități care duc la mistificarea adevărului istoric, continuarea imaginată de băiatul care a mai produs în trecut Die Hard și The Fugitive alimentează doar eterna controversă între docu-dramă și ficțiune istorică: dramatizarea unor fapte reale respectînd ce se cunoaște științific despre subiect, pentru un context istoric cît mai corect, ca-n Vikings, sau o poveste care amestecă elemente de mitologie și cultură nordică cu nume de locuri și persoane care n-au fost contemporane într-un compot vizual dulce pentru ochiul sedus de scenele de luptă?
Jeb Stuart a ales ultima abordare. Asta nu-i neapărat o chestie rea, dacă ar produce efecte benefice – adică măcar să-l provoace pe telespectator să caute mai departe, deschizînd o carte sau o pagină de Wikipedia, ca să descopere cît e în Vikings: Valhalla fapt istoric și cît minciună hollywoodiană. Ce-i deranjant e interpretarea într-o cheie modernă, complet neplauzibilă, a situației societății de criminali și jefuitori ai timpului, în care, dintre toți sclavii posibil emancipați ai vikingilor, tocmai o femeie de culoare a ajuns regină a lor.
Vikings: Valhalla, 2022-, dramă pseudo-istorică, continuare de Jeb Stuart după seria Vikings creată de Michael Hirst, opt episoade de 45-59 de minute, difuzat de Netflix.
