Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Mesaj către soția Stegarului dac

Zoom Mesaj către soția Stegarului dac

Stegarul dac, acest patrimoniu viu care va lăsa țării și omenirii sute de cățărări pe garduri, stâlpi și clădiri, e aproape să întindă copita în arest. Cel puțin așa anunță partenera sa de viață, care l-a vizitat recent și a transmis că starea lui nu e deloc bună. „Cezar nu mai arată a om. Cezar arată și miroase a moarte” a scris femeia pe o rețea de socializare. După ce a fost arestat, stegarul a intrat în greva foamei, apoi a refuzat să bea și apă. Doamna Stegaru’ acuză statul și face un apel național pentru salvarea lui Cezar. Doamnă, nu suntem mari specialiști în medicină, dar poate omul nu e atât de rău de la nemâncat și nebăut. Poate e doar necățărat, așa că mai bine vorbiți la poliție să îl mute într-o celulă mai înaltă. Sau să fie scos afară, la escaladat în curte, că sigur e vreun prun sau vreun corcoduș mai înalt. Suntem alături de dumneavoastră și ne dorim din tot sufletul ca Cezar să nu închine steagul tocmai acum, după ce românii și-au pus atâtea speranțe în el.

9.313 vizualizări

Citeşte mai multe despre:

11 comentarii

  1. #1

    Un stegar pierdut in spațiu. Lasa-l acolo necatarat ca îi stă bine. Ce a cautat a găsit. Nimănui nu-i pasa de un paranoia. Ura si in salcâm.

    • #2

      „Nimănui nu-i pasă de un paranoia” este o exprimare sublimă, plină de „valori progresiste”, revelatoare…. prea revelatoare, aproape de autodenunț. Pentru discriminare. „Proeuropean” de Neanderthal, locul bolnavilor mintal nu este la pușcărie… Ăla e locul tău!

  2. #5

    Nu va vine sa vomitati xand va uitati in oglinda?
    Ce ar face Caragiale cu voi….

  3. #7

    Nu pot să nu am o urmă de compasiune față de bietul om. Este evident că nu este în deplinătatea…și a fost folosit de alții de decenii. Clar are nevoie de tratament.

  4. #9

    Cațavencule, nu știm dacă Stegarul nu e necățărat, dar tu pari necoțăit. O coțăială la coteț pentru botu-ți nătăfleț – ce zici, te bagi, băgătorule-n zamă? Zamă de căcat pentru cordu-ți perimat. Și primești și tu cordeală-n circumvoluțiune anală la beșica-ți de căcat ce-ntre umeri s-a umflat. Lingător de coaie de jidan, ne vom pișa pe tine an de an.

    • #10

      Iată o postare de adevărat patriot român,Cu tine se pot mândri alegătorii suveranisti, îi reprezinți cu cinste.Dacă ați fi la putere ați baga țara din lac în puț.

  5. #11

    Dacă tot n-am ce-mi doresc, nu-mi doresc să m-opresc
    Și ce detest, e cam ciudat, mă face să zâmbesc

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia