La începutul anului, RTV HD SRL, firma care operează postul de televiziune al fugarului Sebi Ghiță, primea de la Loteria Română un contract în valoare de 6.798.158 de lei plus TVA, pentru „servicii de transmisie televizată a tragerilor loto și a rezultatelor acestora, inclusiv transmisia comunicării unor informații cu privire la produsele loteristice, acțiunile și activitatea Companiei Naționale Loteria Română SA, precum și servicii de realizare/updatare și expunere a pachetului grafic al emisiunii și servicii de realizare și difuzare de spoturi de autopromovare a edițiilor“. Practic, televiziunea lui Sebi câștiga la Loto fără să pună un singur bilet. Cum însă prea mult nu e destul, Loteria a mai găsit niște milioane prin buzunarele pline cu banii amărâților care visează la potul cel mare.
Pe 4 iunie, respectiv 23 iunie, Loteria Română a mai atribuit alte două contracte, unul pentru publicitate outdoor și altul pentru campanii de publicitate TV. Ca să fie toată țara atentă la extragerile de la România TV a lui Ghiță. Cele două contracte au o valoare de 1.150.000 de lei, cel pentru publicitate outdoor, și 3.060.000 de lei, cel pentru campaniile la diferite posturi TV. Ambele contracte au fost câștigate de All Media Company, primul în urma unei licitații la care a participat de una singură și al doilea în urma uneia la care a rămas singură, căci a doua ofertă a fost considerată neconformă.
Firma asta, condusă de doamna Doina Ștefania Ursică, nu are noroc numai la loterie și, cumva previzibil, are mare noroc și la contractele cu partidele politice. De la PNL, de exemplu, a încasat în 2022 ceva mai bine de un milion de euro, conform datelor publicate de Europa Liberă. Bașca, înainte să aibă propria ei agenție, doamna Ursică a fost trafic manager pe la Realitatea și România TV, postul unde Loteria pompează deja niște milioane bune anual, ca să-și promoveze extragerile. Vorba aia, mai multe bilete, mai multe șanse de câștig.
1.169 de vizualizări







1 comentariu