Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Artanu și jurnaliștii din timpuri vechi

Zoom Artanu și jurnaliștii din timpuri vechi

„Everestul Rockului Românesc”, cum era numit pe vremuri Artanu, a comis-o grav. Aflat într-un club la un eveniment de tipul Open Mic a hărțuit două fete tinere și a fost și filmat. Prin gestul lui era să tragă după el două trupe. Și din vina lui dar și a presei care l-a tot numit membru al trupei Timpuri Noi. Și asta din cauza vitezei sau a unei goane după senzațional care nu se oprește la știrea în sine.

Artanu, zis și Pleșca, nu mai face parte din Timpuri Noi din 2010. Și bine că nu mai e. Pentru că trupa lui Dan Iliescu merge foarte bine fără el și nu hărțuiește fete de 18 ani prin baruri. El face parte din trupa Partizan. O dată ce ne-am lămurit cu asta hai să urmărim puțin filmul evenimentului. Artanu a încercat să sărute o fată de 18 ani, apoi s-a dus la altă masă și a pupat altă tânără pe obraz. Mama primei fete a postat pe facebook întâmplarea. La ceva timp s-a sesizat presa care stă pe facebook și a început bâlciul.

Artanu a zis inițial că fata avea emoții și a vrut să o încurajeze. Probabil așa pățea și el când era tânăr și la început de drum. Imediat, cei de la Timpuri Noi au specificat că Adrian Pleșca nu mai face parte din trupa lor din 2010 și s-au delimitat foarte clar de acțiunile lui. Ceea ce e foarte corect.

Artanu, de la Partizan, adică ăia cu Fata mea este model,  și-a cerut scuze pentru ce a făcut și a dat vina pe un diagnostic și un tratament pe care nu le-a specificat și îi pare rău că a fost înțeles greșit. Și că de acum nu va mai fi lăsat de colegi să se exprime. Pare genul de glumă bună la care nu râde nimeni.

Sigur că nu e în regulă ce a făcut omul, dar să-l transformăm pentru faza asta într-un Epstein sau Weinsten pare cam la fel de tras de păr ca și aruncatul răspunderii pe seama unor medicamente.

 

346 de vizualizări

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Iubitori de arta
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Carne de pui La Provincia