3 februarie 1917. Regele Ferdinand inspectează frontul în zona Vrancea. Colonelul Alexandru D. Sturdza, impecabil vorbitor de germană, se oferă să-i explice mai bine amplasarea trupelor inamice și îl îndepărtează de suita sa, apropiindu-l de liniile nemțești.
Ferdinand nu observă manevra și se lasă purtat de conversație, în timp ce lunetiștii dușmani încep să-l ia la ochi. Din fericire pentru soarta războiului, regele e pasionat de botanică și se tot apleacă să culeagă ghioceii iviți de sub zăpadă.
Colonelul Sturdza îl tîrăște cît poate de departe, îl întoarce cu fața și cu profilul spre trăgători, vorbindu-i încontinuu despre amplasamente și muniție, așteptînd din clipă în clipă să audă detunătura și să-l vadă pe proaspătul rege culcat la pămînt de gloanțele Krupp.
Numai că Ferdinand țopăie, entuziasmat de flora sfîrșitului de iarnă, se ghemuiește, smulge o tulpină, miroase un rizom, sare iarăși în picioare și aleargă spre următoarea tufă de viorele. Distanța e încă mare, nemții nu sînt siguri că pot nimeri o țintă atît de zvăpăiată și lungesc ochirea, zăbovind cîteva secunde prea mult.
Au fost secunde norocoase, căci, înainte ca focul să pornească, dinspre grupul de ofițeri și generali care a rămas în spate se aude o voce puternică: „Majestate, culcat!“, iar patru aghiotanți aleargă spre rege. Ferdinand miroase acum florile de la nivelul solului, pe barba lui care se odihnește în țărîna umedă și moale urcă gîndăceii și gîzele primăverii, dezmeticite de soarele timpuriu.
De-acum ofițerii au ajuns la rege, îl ridică și-l iau pe sus, îl acoperă cu trupurile lor și-l scot din bătaia Mauserelor. De undeva, din spatele liniilor române, se aud bubuituri de tun și întregul Stat Major, cu regele în mijloc, se refugiază la adăpostul rețelei de tranșee, în timp ce șuieratul obuzelor traversează cerul spre pozițiile germane. Artileria română bombardează dispozitivul inamic,iar Ferdinand e escortat în mare grabă și evacuat de pe front. Nu se știu mai multe despre glonțul care l-a vizat pe rege, dar generalul Averescu susține că zgomotul lui a fost acoperit de bateriile românești și că plumbul, după ce l-a ratat pe monarh, s-a pierdut undeva în nesfîrșitele pîrloage din jurul Focșaniului.
Așa începe incredibila poveste a colonelului trădător Alexandru D. Sturdza, fiu al fostului prim-ministru Dimitrie A. Sturdza și ginere al viitorului prim-ministru Petre P. Carp, pe care o vom istorisi în episodul următor.