Articole ce conțin cuvântul cheie: Ferdinand

În mod cu totul de neînțeles, doctrina românească „Nu pot ei avansa cît putem noi fugea“ nu fusese arma de distrugere în masă pe care o aștepta floarea generălimii române. De fapt, în afară de vreo doi lingviști, și ăia pedanți, nu se înregistrase nici o victimă. Mai mult, dușmanul cuprinsese scumpul trup al țării, în ciuda eforturilor eroice de a-l lovi de moarte cu bucăți din Muntenia, din Oltenia sau din Dobrogea. Prin urmare, Majestatea Sa Ferdinand decise să […]

3 februarie 1917. Regele Ferdinand inspectează frontul în zona Vrancea. Colonelul Alexandru D. Sturdza, impecabil vorbitor de germană, se oferă să-i explice mai bine amplasarea trupelor inamice și îl îndepărtează de suita sa, apropiindu-l de liniile nemțești. Ferdinand nu observă manevra și se lasă purtat de conversație, în timp ce lunetiștii dușmani încep să-l ia la ochi. Din fericire pentru soarta războiului, regele e pasionat de botanică și se tot apleacă să culeagă ghioceii iviți de sub zăpadă. Colonelul Sturdza […]

Marea speranță a bucureștenilor, dar și a celorlalți români aflați sub ocupație în timpul primului război mondial a fost să-și recîștige libertatea. Ce au însemnat pentru locuitorii Capitalei perioada cît au fost prizonieri în orașul lor, victoria asupra ocupanților și mai ales momentul augural al Unirii, în acest serial despre oamenii obișnuiți, politicienii și lumea acelei vremi. Cînd visa că era din nou în Englitera și că era ducesa Mary, regina plîngea în somn, slăbiciune pe care nu și-ar fi […]

În 1913, Nicolae Iorga a fost chemat sub arme. România invada tarlalele din nordul Bulgariei în timp ce armata acestei țări vecine și prietene se lupta cu sîrbii și cu grecii la frontiera ei de sud. Multă lume bună a lăsat atunci cafenelele Bucureștiului și a îmbrăcat uniforma ca să lupte cu copiii și bătrînii bulgari care păzeau bostănăriile uscate de soare din Cadrilater. Singurul inamic în stare să opună rezistență a fost holera, care a secerat batalioane întregi de […]

Generalul Averescu a întîmpinat războiul mondial gata echipat de luptă. Era războiul pe care un exaltat al salvelor de tun ca el îl aștepta dintotdeauna. A primit comanda Armatei a II-a și, în aplauzele presei și ale Casei Regale, și-a făcut de cap cu ea. Întortocheata manevră de la Flămînda, cea care a răsturnat tactica ofensivă a armatei române și a transformat războiul de întregire într-o retragere totală, i se datorează. Dar Averescu a știut s-o aducă din condei, așa […]

Din sîngele obosit al dinastiei engleze mai încolțea, cînd și cînd, un exemplar cu fizicul proaspăt, armonios, care strălucea în fotografiile cu veri subțiratici și mătuși livide, ieșiți din căsătoriile consangvinizate. Regina Maria, nevasta Regelui Ferdinand, a fost o astfel de excepție biologică, o frumusețe rebelă și senzuală, care striga după ajutor de sub zulufii ridicoli ai epocii și de sub rochiile mănăstirești în care o zidea eticheta curții. Înainte s-o pețească Regele Carol pentru nepotul său cu urechi mari, […]

Unirea Transilvaniei cu România la 1 decembrie 1918 n-a fost numai patos, discursuri și drapele, ci – mai cu seamă – manevre millitare, viclenii politice și un inimaginabil noroc. Iscusința politică a Guvernului și a regelui, refugiați la Iași, poate fi numită, în funcție de unghi, trădare, încălcare a tratatelor, cinism și minciună, dar rezultatul ei a fost cea mai mare Românie din istorie. După Tratatul de la București, armata română a admis că nu mai are nimic de adăugat […]

Puține momente au făcut să strălucească viclenia românilor așa cum a făcut-o Pacea de la Buftea-București. Obosită de lupte, înconjurată de nemți, turci și bulgari, înghesuită în cele cîteva județe moldovenești și abandonată de aliații ei ruși, armata română a făcut-o puțin pe mortul, așa cum fac puii de găină cînd vor să păcălească uliul, și s-a prefăcut că încheie pacea. Oricum, în iarna dintre 1917 și 1918 nu prea mai era de luptat. Lenin tocmai izbutise să-și vîndă escrocheria […]

Pe 27 septembrie 1914, cu un oftat pe care istoria l-a luat drept horcăit, Carol I a trecut în legendă. A lăsat în urmă un corp micșorat de boală și de griji, o privire sticloasă în care unii au căutat chipul asasinului și un stat întărit, cu armată, drum de fier și parlament. Întreaga țară a răsuflat ușurată cu acea frivolitale din care popoarele primitive din est și-au făcut un blazon, fiindcă acum se putea înfăptui trădarea militară, adică ruperea […]

Numele complet al copilului cu urechi clăpăuge care îi va urma la tron lui Carol I era, pe la 1870, Ferdinand Victor Albert Mainrad, prinț de Hohenzollern-Sigmaringen. Părinții lui erau două blocuri de piatră, reci și posace, pe care se plictisea, de secole, blazonul cu cerbi și ogari al casei Hohenzollern. Ferdinand a fost al doilea din cei trei frați, cel mai timid și mai incapabil să refuze tronul României, pe care a și căzut, pînă la urmă, măgăreața. Tăcut, […]

Odată separat de iubita lui păroasă și deșteaptă, tînărul Ferdinand a fost dat pe mîna pețitorilor internaționali. La mai puțin de un an de la despărțire, era cuplat cu nepoata Reginei Victoria. Maria de Edinburgh era mai arătoasă decît Elena Văcărescu și, chiar dacă mariajele dinastice ocoleau de obicei iubirea, se pare că nici ei nu i-au displăcut urechile clăpăuge și fornăitul de prinț în călduri. Carol a construit pentru cei doi însurăței Pelișorul, le-a dat pe mînă Cotroceniul, s-a […]

Pentru ca regatul să fie regat era nevoie, pe lîngă rege și regină, de o dinastie. Tînărul căpitan de dragoni a luat a această misiune în serios și, cu regulamentul de succesiune într-o mînă și cu lumînarea în cealaltă, s-a lansat într-o serie de atacuri nocturne asupra acestei chestiuni. Dar fiica lui, Maria, a murit la 4 ani de scarlatină, iar cuplul dinastic n-a mai putut produce prinți. Așa a apărut în cadru Ferdinand, nepotul de frate al lui Carol. […]